Scris de pe / 2 Comentarii

Ajutați-ne să găsim copiii care au jucat în filmul „Să-ți vorbesc despre mine” în 1987: gemenii inginerului Runcan, jucat de Dinică (Mircea și Bogdan) și pe micuța Nina, adoptată de Ioana Crăciunescu și Emil Hossu. Cei trei copii se numesc în viața reală: Alexandru și Valentin Ionescu și Oana Ionașcu și ar trebui să aibă acum 35-37 de ani. Dacă ai o informație care ne-ar ajuta să-i găsim scrie-ne la contact@sidonia.ro.

 

 

Filmul „Să-ți vorbesc despre mine”, turnat în 1987, a adus împreună pe platourile de filmare actori consacrați – Ioana Crăciunescu, Gheorghe Dinică, Emil Hossu, Gabriela Popescu, Dorina Lazăr – dar și o mulțime de copii de 5-6 ani, aflați la prima lor experiență cinematografică. Pentru că filmul transpune pe ecran romanul Sidoniei Drăgușanu – Jurnalul Aurorei Serafim – pe care îl vom lansa la 20 octombrie 2018, am decis împreună cu regizorul Mihai Constantinescu să organizăm și o întâlnire după 30 de ani a echipei de filmare.

Am reușit să găsim o parte dintre copiii care au jucat în film (grație Facebook) dar nu am avut același noroc și cu cei trei protagoniști: gemenii Bogdan și Mircea, fii inginerului Liviu Runcan, jucat de Gheorghe Dinică, și micuța Nina, pe care în final o adoptă împreună Ioana Crăciunescu (educatoarea lor) și Emil Hossu (doctorul grădiniței).

Știm că cei trei se numesc în viața reală Alexandru și Valentin Ionescu și respectiv Oana Ionașcu, și ar trebui să aibă în jur de 35-37 de ani astăzi. Despre Alexandru și Valentin Ionescu mai știm că ar fi învățat la Școala nr.3 din Șoseaua Titulescu.

Distribuiți acest mesaj, din mână în mână, ca să ajungă până în acel loc al Internetului în care se află cei trei. Ne ajută să-i facem o bucurie unui regizor care-și dorește să afle „urmarea” filmului său, după 30 de ani, și veți contribui la recrearea unei frumoase povești.

Numele tuturor copiilor care au jucat în film și pe care-i așteptăm pe 20 octombrie la vizionarea filmului și lansarea cărții Sidoniei Drăgușanu:

Alexandru Ionescu

Valentin Ionescu

Oana Ionașcu

Mircea Zanian

Cristian Bălosu

Adrian Anghel

Alina Ceaușescu

Smaranda Comănescu

Liana Crișan

Daniel Dăneț

Andrei Defta

Flavia Dogaru

Iuliana David

Atena Dimancea

Ioana Ghioca

Ana Maria Megan

Ana maria Mureșan

Mihaela megieș

Alexandru Mircea

Andreea Moldoveanu

Liviu Maticiuc

LATER EDIT  – Cum a fost la reîntâlnirea cu Aurora Serafim după 30 de ani

2 comentarii

  • Zorzini Elena Răspunde

    Articolul e mai vechi. Se vorbește de oct. 2018 la viitor. Au fost găsiți gemenii și fetița? Dar regizorul M. Constantinescu mai e in viață ? Mi-au plăcut sinceritatea și opiniile lui în privința cinematografiei.

Lasă un răspuns la Zorzini Elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.