Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
Sau când personajul negativ pare mai plin de viață decât femeia ingenuă și perfectă din rolul principal, pe care o iubesc, firește, toți bărbații buni și drepți de pe lume – despre Jurnalul Aurorei Serafim, romanul de dragoste scris de Sidonia Drăgușanu într-o epocă de ură
E povestea clasică a „prieteniei” dintre femeia bună, ingenuă, calmă, care se dăruiește tuturor fără conștiința propriei valori, și vulcanica, temperamentala, cocheta, ipocrita pițipoancă de consum, care trăiește parazitând diverși bărbați cu bani și cam pe oricine de la care poate câștiga ceva pe termen scurt. Aurora și Lavinia, personajele create în 1957 de Sidonia Drăgușanu, sunt exponentele celor două tabere sociale aflate atunci în conflict identitar: clasa muncitoare și burghezia. Pare greu de crezut, dar citită azi, după 60 de ani, povestea e la fel de valabilă.
Ce mi s-ar părea interesant de aflat ar fi, însă, pe care dintre cele două ar simpatiza-o mai mult cititorul de azi? Pentru că mie una mi-a plăcut mai mult Lavinia în povestea asta, cu toate fițele și păcatele ei, așa cum dintre bărbații care aspirau la mâna și cinstea Aurorei mi-a plăcut infinit mai mult văduvul inginer Runcan, cu asprimea și suferința lui mocnită, decât perfectul doctor Mihail, un fel de Făt frumos de stânga, plin de calități cum numai în romanele de dragoste găsești.
Citește continuarea articolului despre „Jurnalul Aurorei Serafim” în Catchy