Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
Cum li se pare adolescenților de azi viața elevilor de atunci
În timpul reeditării romanului „Într-o gară mică” le-am cerut și câtorva adolescenți „din ziua de azi” să citească povestea lui Dudu și a Luizei și să ne spună cum li se pare. Astea sunt impresiile lor (am păstrat topica, stilul și punctuația autorilor):
VLAD, 17 ani, Câmpulung: Deci am citit din ea …insa mi s a parut foarte plictisitoare.Am citit ca a scris o cand avea 17 ani si chiar se vede , caci nimic din felul ei de a scrie nu m a prea atras si nu m a facut sa vreau sa citesc mai mult.
LUIZA, 18 ani, Câmpulung: Imi place stilul de a scrie al autoarei, e usor jucaus si te prinde. Cel mai mult mi-a placut faptul ca Dudu si Luiza sunt foarte diferite, dar reusesc sa se conecteze si sa creeze o prietenie cum rar mai exista astazi. Mai ales ca prin randul tinerilor de astazi, multi sunt foarte inchisi in ei si nu prea au „curajul” sa se imprieteneasca cu cineva cu care nu au puncte in comun. Ceea ce mi s-a mai parut interesant, cel putin pentru mine care am 18 ani, cartea surprinde cum era viata pe vremea aceea, cum erau oamenii. E o carte frumoasa, iti arata cat de important e sa fii sincer cu cei din jurul tau. Cam atat am de spus, chiar mi-a placut.
CESI ENUS (foto), 16 ani, Corabia, Olt: Am citit-o si mi-a placut foarte mult, ma regasesc in ea si, mai ales, in personajul „Dudu”. Am 16 ani si inca incerc sa cred in oameni, ca inca mai exista ceva pur. Ma regasesc in protagonista, deoarece am tendinta sa spun lucruri, poate fara sa gandesc, iar mai apoi cand imi amintesc cele spuse si ma intreb cum am putut spune asta sau cum va percepe acea persoana ceea ce tocmai am spus si incerc sa uit cele intamplate. Mi-a placut mult faptul ca cele doua prietene s-au regasit din „accident”, fiind destinul lor de fapt, si curajul, increderea si vointa lui Dudu, siguranta ei ca va gasi ceva special in noua ei prietena, Luiza. (…)
Cartea ramane in topul cartilor mele preferate ca o lectie, din care am invatat ca o prietenie adevarata rezista si celor mai grele incercari. Cât despre prietenia in ziua de azi…hmm. Cuvantul asta este des folosit acum, cel putin de generatia mea, si se vrea a descrie o relatie intre persoane ce nu e nici pe departe prietenie.
Prietenia in adevaratul sens al cuvantului e rara, prieten e acela ce te asculta si nu te judeca si in preajma caruia te poti exprima liber cu privire la ceea ce gandesti, e acela ce vrea ca mai intai sa fii fericit tu pentru ca o parte din fericirea lui vine odata cu a ta, e acela ce isi face griji, ce te protejeaza si iti vrea binele, indiferent unde s-ar afla. Acum cuvantul, in mare parte, defineste o alta relatie, am intalnit persoane ce cred ca sunt prietene doar pentru ca isi imprumuta lucruri sau pentru ca una a ajutat-o pe cealalta la un test. Multi au perceput gresit cuvantul si ceea ce reprezinta el.
Ma bucur enorm ca am o prietena si subliniez cuvantul PRIETENA, am intalnit-o acum un an, din greseala, de aceea am spus ca ma regasesc in aceasta carte. (…) De atunci ne sustinem reciproc, ne spunem absolut tot, ne protejam una pe cealalta. A fost tot timpul langa mine cand am avut nevoie de ea, mai ales in momentele cand nu puteam spune ce simt, cand nu ma intelegeam nici eu, iar ea putea citi absolut tot si isi putea da seama ca ceva se intamplase. De atunci sarbatorim fiecare zi, fiecare luna de prietenie si fiecare lucru peste care trecem impreuna. Asta cred ca este intelesul cuvantului „prietenie” de fapt.
Prietenia nu este demodata si niciodata nu cred ca va fi, dar este un lucru de care nu toata lumea are norocul sa se bucure. Cartea reflecta o astfel de prietenie mult mai adanca, ce uneori se intelege din priviri si comunica prin suflete.
IOANA ALEXANDRA, 13 ani, Câmpina: Recomand sa cititi o carte rara – Veche. Cu o poveste din perioada interbelica, cred eu. O poveste in care m-am regasit . In cel putin un personaj. Eu cred m-am regasit in toate personajele. Nu exista barbati fara foste iubite, nu exista femei care sa nu suspine dupa fosti iubiti. Suntem o rasa de nemultumiti cu iubiri care vin si pleaca. +Sidonia Dragusan ,prozatoare si autoare darnică(la sfarsit)
MIRUNA, 15 ani, Câmpulung: Intrebări, dorintă si suspans. Din puntul meu de vedere opera generează puternice sentimente cititorului,care isi creează incă de la inceput, un orizont de asteptare care este depăsit cu cat se adanceste mai tare in lectură. Titlul este elementul sugestiv care orientează si anticipeză tema.Temă ce se raportează la profundele sentimente de prietnie dezintersată, comunicare si dragoste. Procedeele artistice sustin mesajul poetic , autorea exprimandu-si intr-un mod coerent si puternic sentimentele de admiratie in fata iubirii părintesti, amicitiei, naturii si sentimentelor ingalabile dintre un bărbat si o femeie, toate aceste elemente tesand viata scriitoarei, aceasta sacralizandu-le, in opinia mea, ca dovadă a aprecierii. Opera debutează cu dorinta de a călători de a cunoaste, sfarsindu-se in acelasi mod, inceputul si finalul aflantu- se in apozitie. Opera dobandeste incărcătura afectivă datorită sinceritătii, forma cea mai inaltă a curajului de care autoare a dat dovadă, sugerand caracterul puternic modelat de fortele exteriore, prezentate in scrierea sa.
Opera este conteplatoare fiind predispusă la meditatia literară, emotională, cat si intelectuală. Nota iubirii dintre cei doi este atinsă datorită indurerării, dezamăgirii si sinceritătii debordante care conturează intreaga poveste. Ceea ce m-a marcat intr-un mod plăcut cat si spiritual a fost constituit de perceptia scriitoarei asupra vietii si de ceea ce ii oferă in mod real si concret viata. De cele mai multe ori, este greu să vorbesti despre viată si despre ceea ce ”pictează” ea in inimile noastre fragile. Altfel spus se conturează o atmosferă melancolică pe-alocuri, brăzdată de emotii, prietenie si bine imbinate cu dragostea…acea dragoste care presupune sacrificii, la final fiind culese cele mai bune roade, care o inaltă pe ”Dudu” pe aripile fericirii.Asftel, sunt creionate intr-un mod liber, concret, sensibil si inteligent sentimentele sincere, si profunde care se infrătesc cu gandurile fascinante ale unei adolscente, rezultand o scriere care este predispusă la gandire, simtire si echilibru. Pe toată durata lecturii, am simtit autoare accesibilă binelui cat si răului, conservand in mod repetat diverse stări sufletesti, atipice unui suflet plin,elegant si care se află intr-o căutare veritabilă de răspunsuri, oameni si sine. Diferentele dintre scrierile actuale sunt clare, fiind imortalizate intr-un mod mult mai clar alegerea adevăratelor valori: prietenia, iubirea,comunicarea si asumării. Asadar, bucuria cu care am lecturat a fost o inexplicabilă, făcandu-mă să mă simt, in mare parte curioasă, interesată, iar modul in care am reusit să mă transpun intr-o paletă largă de trăiri mi-a dovedit faptul că opera este un element empiric si prodigios.
LUKA, 15 ani, Iași: În opinia mea lectura „Într-o gară mică e demnă de timpul unui elev. Mi-a plăcut majoritatea lecturii, printre lucrurile care mi-au plăcut se numără:
– Felul în care personajul principal evoluează ca persoană
– Felul în care e descrisă școala din punctul de vedere al studenților (precum mai e descris comportamentul elevilor)
– Concluzia poveștii și morala că viața merge înainte și că trebuie să uităm de unii oameni dragi pentru a fi fericiți în viață
– Antiteza dintre stilul de viață al protagonistei și stilul de viață al Luizei, respectiv dintre Țuluc și părinții Luizei
Ca orice lectură, are și mici defecte. Unul dintre ele e faptul că există detalii insignifiante presărate printre pagini, cum ar fi „ultimul autor pe care-l scriu e cel de muzică” în contextul în care protagonista scrie o listă de manuale necesare pentru școală. Personal nu le găsesc scopul și ca urmare nu le pot justifica existența. Un alt lucru care nu mi-a plăcut este un fragment din primele 20 de pagini ale lecturii în care Țuluc îi descrie personalitatea protagonistei în detaliu când vorbește cu ea, ca și cum autorul a uitat de subtilitatea cu care un scriitor își descrie personajele. În mare lectura este foarte bine scrisă, aș recomanda-o fără ezitare și prietenilor mei, dacă ar citi și ei ceva.
ANDREEA, 15 ani, Iași: Trecerea bruscă de la copilărie la adolescență reprezintă o luptă pe care toată lumea o câștigă, dar în moduri diferite. În cartea „Într-o gară mică” este surprinsă această etapă a vieții dintr-o dublă perspectivă în conformitate cu educația și statutul social al protagonistei. Acțiunea cărții se conturează în jurul prieteniei dintre Luiza și Dudu, cele două protagoniste. Farmecul prieteniei este dat de antiteza dintre viețile fetelor, menținându-se un echilibru datorat acestei completări reciproce pe tot parcursul operei. În carte se surprinde evoluția personajelor care este constituită dintr-un slalom printre sentimente, trăiri și idei, surprinzându-se punctual gândirea, felul de a fi și emoțiile specifice celor trei perioade prin care trec personajele: copilăria, adolescența și maturitatea.
Apogeul cărții este atins în ultima parte, aici conturându-se și o avalanșă de sentimente care menține lectorul într-o continuă stare de suspans. Această carte este adresată tuturor categoriilor umane, conturându-se și o lume în care sunt prezentate etapele maturizării treptate, determinată de factori externi.
TEODORA, 18 ani, Cluj-Napoca: Care este probabilitatea de a întâlni acel om care are sa iti devină cel mai bun prieten? Este aceasta șansa unei pure întâmplări, rezultatul favorabil al unei împrejurări oarecare, ori însăși împlinirea unui destin sub circumstanțe cotidiene? Dar mai ales cât de apropiat iti poate fi cineva pe care nu l-ai cunoscut vreodată?
Dudu și Luiza s-au întâlnit printr-o întâmplare în trenul cu destinația București și s-au cunoscut de-a lungul timpului și în diverse circumstanțe; niciuna din ele nu ar fi putut numi momentul când au devenit prietene. Au crescut împreună de la partenere de ceai și plimbări prin grădină, la colege de bancă și până la a fi sprijin una pentru cealaltă cu un firesc care se confundă cu nesocotința. Însă prin momentele amuzante, maturizare, tristețe, dezamăgiri în dragoste și dramele care le-au apropiat, fiecare a ajuns să își cunoască mai bine sinele, decât pe cealaltă.
Pe Dudu și Luiza le-am aflat și eu, trăind odată cu ele prietenia care le-a descoperit una față de cealaltă: închiderea Luizei mi-a revelat zădărnicia vorbelor pe lângă însemnătatea faptelor, iar prin încrederea pe care Dudu i-a acordat-o unei străine am înțeles că prietenia nu e o condiție, ci o concluzie. Dar nu am cunoscut-o pe niciuna dintre ele. Am văzut în schimb în dorințele, frustrările și temerile lui Dudu reflecții ale frământărilor mele, în obsesiile ei naive si în bucuriile ei sincere am regăsit motivele mele de a mă bucura. Mai ales, în relația de prietenie a celor două am văzut imaginea celei mai bune prietene ale mele.
Se spune ca vremurile se schimba, dar unele lucrului rămân mereu aceleași. Prietenia e un astfel de exemplu: nu se rezuma la împărtășirea unor experiențe similare, ci e regăsirea propriei persoane prin experiența diferențelor față de celălalat. Ea reprezintă o virtute care depășește relativitatea temporala, devenind astfel necesară condiției umane. E universala prin însăși autenticitatea ei.