Scris de pe / 1 Comentarii

Creaţa era cea mai creaţă păpuşa din magazin. Avea ochii verzi — două bile mici de sticlă — gene negre, pictate cu tuş pe pleoape, un nas cât un bob de porumb şi o gură cât un sfert de cireaşă roşie.
Moaţa era prietena Creaţei. Tot păpuşă şi ea, din carne de porcelan şi din sânge de vopsea. Moaţa avea buclele strânse într-un moţ mare, şi unde se petrecea ceva, era moţ şi ea.
Grasu, era un mic dom de cauciuc, îmbrăcat caraghios într-o rochiţă scurtă de lână roz.
Moaţa, Creaţa şi Grasu, s-au cunoscut în magazin: erau colegi de raft şi vecini de cutie.
Creaţa locuia într-o odaie de carton în care stătea toată ziua, in picioare, drept, ca un bun soldat.
Moaţa în alta cutie, şi Grasu’ într-alta.
Moaţa şi Creaţa, după ce s-au cunoscut, şi-au făgăduit să fie prietene.
Şi în fiecare noapte, după ce adormeau toate păpuşile, toate jucăriile, toate, Creata şi Moaţa deschideau încet uşile lor de carton şi ieşeau afară unde stăteau ceasuri întregi de vorbă.
Creaţa i-a povestit Moaţei, viaţa ei dela început: ea a mărturisit că e păpuşă de câteva luni. Nu îşi aduce aminte să fi fost cândva mică. S-il pomenii pe lume «domnişoară gătită cu rochie de mătase şi cu pălărie mire de paie.
Moaţa, nici ea n-a ştiut să povestească mai nimic din trecutul ei.
Şi Creaţa şi Moaţa au recunoscut că păpuşile au numai bătrâneţe, copilărie, nu.
Mi se pare totuşi, că Moaţa spunea că e venită de prin străinătate.
Creaţa a fost însă sinceră şi a mărturisit că e româncă sadea.
Intr-o noapte, când au întârziat ele mai mult la vorbă, au auzit în apropierea lor, un zgomot ciudat. Atente, şi-au ţinut respiraţia şi au ascultat.
— Am auzit un scârţâit de uşa, a şoptit Moaţa.
— Şi eu, a răspuns îngălbenindu-se, Creaţa.
Moaţa şi Creaţa aveau dreptate: capacul de la o cutie se deschidea încet, cu mare băgare de seamă şi în vârful picioarelor, păşea un băiat de cauciuc îmbrăcat într-o rochiţă de lână roz.
— Bună seara domnişoarelor, spuse foarte politicos băiatul de cauciuc.
— Bunăseara, răspunseră cu răceală fetele, privind supărate într-altă parte.
— Vă rog să mă iertaţi că n-am haine, nu e vina mea că port rochiţă, spuse el, încercând să glumească.
Dar gluma nimeri în gol, căci Creaţa şi Moaţa, se priviră doar între ele şi nu scoaseră niciun zâmbet.
Totuşi, domnişorul de cauciuc îşi luă un scaun, dintr-o sufragerie de păpuşi care se afla la doi paşi de el, şi se aşeză la mijloc, între Creaţa şi Moaţa, trăgându-şi rochiţa peste genunchi.
— Domnule, zise atunci supărată Creaţa, noi nu avem nevoie de tovărăşia d-tale. Te rugăm să ne laşi în pace.
— Ce răutăcioasă e domnişoara, răspunse Grasu’, privind-o galeş pe Creaţa. Păcat, continuă el, fiindcă altminteri, sunteţi foarte drăguţă.
Creaţa se bucură în taină de aceste cuvinte, totuşi ea întoarse capul cu dispreţ.
Fu rândul Moaţei, să spună şi ea ceva; — Zău domnule, du-te de te culcă!
Vrei să ne sileşti pe noi să plecăm?
— Nu, — răspunse băiatul — vă rog să mă credeţi, că n-are decât o singură dorinţă, să rămâneţi aici şi să ne împrietenim toţi trei.
— Nu domnule, noi nu vrem să ne împrietenim cu d-ta, răspunse Creaţa, ridicând semeaţă capul. Noi ne ducem să ne culcăm ! Hai Moaţo!
Păpuşile de porcelan plecară fără măcar să-i mai arunce o privire lui Grasu’ şi el rămase singur, şi trist, nemişcat pe scaunul lui. Tresări doar când auzi trântindu-se cu furie, uşile de carton.

Era nemângâiat! Venise cu atâtea speranţe şi cu atâtea gânduri bune de pritenie, îşi făcuse atâtea visuri, atâtea planuri, închipuindu-şi cum vor sta toţi trei de vorbă în fiecare seară, cum el le va povesti isprăvile soldaţilor de plumb, întâmplarea nemaipomenită cu leul împăiat, sau cu elefantul de pluş şi câte nu le-ar mai fi povestit dacă ele ar fi vrut să-l asculte. Poate că le-ar mai fi mărturisit, că până să-şi ia inima în dinţi şi să iasă din cutie, le-a privit seri de-a-rândul, cum stau de vorbă, le-a admirat frumuseţea şi gingăşia şi de atâtea ori a adormit cu gândul la clipa fericită, când le va putea vedea deaproape, nu pe furiş, când le va cunoaşte şi se va împrieteni cu ele. — Dar la ce bun toate astea, îşi spuse Grasu’, nu voi mai avea niciodată curajul să apar în faţa lor…îmi dau seama cât sunt de caraghios în fustiţa asta de lână, au dreptate să râdă de mine… Ei, dacă aşi avea şi eu nişte haine de soldat, sau măcar ca ale lui Otto tirolezu, care a plecat azi din magazin, în braţele unei fetiţe blonde. Dar de unde să iau eu haine, de unde?
Şi Grasu’ rămase pironit pe scaun, până după miezul nopţii, făcând fel de fel de planuri care de mai care mai caraghioase.
Târziu de tot, obosit de atâta gândire zadarnică, se hotărî să se ducă să se culce.
Dar abia apucă să închidă usa şi auzi un ciocănit. Ca un fulger îi trecu prin minte că s-ar putea să fie Creaţa, care avea remuşcări pentru că se purtase atât de prost cu el.
Dintr-o săritură, Grasu’ fu în pragul cutiei şi deschise capacul. Dar nu văzu pe nimeni. Foarte dezamăgit, şi puţin umilit pentru tot ce îndrăsnise să spere, Grasu’ vroi să închidă uşa odăii lui, dar văzu că afară, în faţa uşii, era un pachet şi un plic.
Atât de tare îi bătea inima în piept, încât In prima citire, nici nu înţelese bine despre ce e vorba în scrisoare. Apăsându-şi pieptul cu o mână, se căsni, să citească, şi în fine, Grasu’ desluşi:


« Dragă Grasule, .
Ştiu că eşti foarte amărît că nu ai haine.
Vreau să-ţi fac o bucurie mare şi de aceea „iţi trimit, un pachet în care vei găsi nişte haine de sublocotenent, care cred că îţi vor veni bine.
Cred că îmbrăcat cu ele Creata şi Moaţa voi fi mai bune cu tine.
Nu încerca să afli cine este binefăcătorul tău. Intr-o zi, ne vom cunoaşte. Un prieten ».

Grasu’ sări de bucurie într-un picior şi se repezi la pachet.
Hainele erau foarte frumoase, îi veneau ca turnate şi îl arătau nu numai mai chipeş, dar chiar şi mai svelt. Incalţă şi cişmele şi îşi puse şi chipiul.
Era atât de mulţumit, de încântat încât nici nu mai vru să se dezbrace, în noaptea aceia. Adormi sublocotenent, de fericire.
A doua zi, abia aşteptă să se însereze, ca să se arate păpuşelor.
Dar bietul Grasu’, aşteptă zadarnic: Creaţa şi Moaţa se hotărîseră să nu apară câteva seri, ca să scape în felul acesta de musafirul nepoftit.
Şi a doua noapte, Grasu’ se culcă tot foarte trist pentru că nuvăzu nici pe Creaţa nici pe Moaţa.
Dar a treia noapte, Grasu’ n-a mai aşteptat degeaba: întâi s-a deschis uşa de la odaia Moaţei. Ea a păşit în vârful picioarelor şi a bătut cu un deget mic, mic de tot, cu unghia lăcuită, în uşa Creaţei.
Grasu’ a auzit ciripitul Creaţei: Cine a acolo? ,
— Eu sunt, Moaţa. Hai Creaţo să mai stăm puţin de vorbă,că şi-o fi băgat minţile în cap, nesuferitul ăla de gras.
Ah, cât l-a durut pe Grasu’, cuvintele acestea. Nu atât că îl făcuse gras, căci ştia că aşa l-au botezat jucăriile din magazin, dar să spună despre el că e nesuferit, vezi asta, e într-adevăr prea dureros.
Auzi doar foşnetul rochiei de mătase şi Creaţa, apăru mai creaţă parcă, mai frumoasă ca oricând. Aşa cel puţin i se păru lui Grasu’.
Apoi fetele s-au aşezat pe scaune şi au început să-şi vorbească.
Grasu’ a socotit că este momentul cel mai prielnic să iasă şi el din cutie şi încet, încet de tot, atât de încet încât păpuşile n-au auzit nimic ci deodată, ca în basm, s-au pomenit în faţa lor cu un ofiţer frumos şi surâzător.
Creaţa şi Moaţa îl priveau foarte mirate; întâi, nici nu l-au recunoscut apoi, când şi-au dat seama că el e Grasu’, au râs din toată inima şi l-au poftit să stea jos.
Şi din seara aceia s-au împrietenit. Grasu’ le povestea tot soiul de întâmplări adevărate sau născocite de mintea lui, numai şi numai pentru a se face plăcut fetelor.
Creaţa a cam înţeles ea că Grasu’ o iubeşte, dar era urcată şi se făcea că nu pricepe.
Grasu’ petrecea în fiecare seară până în dreptul odăii ei, pe Moaţa, apoi pe Creaţa. O lăsa dinadins la urmă, pentru că de fiecare dată, îşi făgăduia să-i mărturisească focul inimii lui. Dar de fiecare dată când începea doar să vorbească despre cele pe carele-ar fi dorit ştiute de Creaţa deşi fata de porcelan ştia tot, Creaţa îi spunea grăbită noapte bună.
Aşa că, deşi avea haine frumoase de sublocotenent, toi trist era.
Intr-o seară, după ce Grasu’ s-a despărţit de prietenele lui, găsi sub uşa un bileţel. Recunoscu scrisul binefăcătorului lui.

Desfăcu biletul şi citi:

« Dragă Grasule, Văd că prea fericit nu eşti şi crede-mă, îmi pare rău. 
Vreau să-ţi dau prilejul să te mai înveseleşti şi tu puţin: Duminecă seara, adică peste două seri, o să fie un bal foarte frumos la căsuţa de păpuşi din raftul al treilea, pe stânga, numărul opt. 
Va fi muzică, dans, şi va veni şi Prinţul Păpuşilor.
Pofteşte-le te rog şi pe prietenele tale, Creaţa şi Moaţa.
Mă veţi cunoaşte cu acest prilej şi pe mine.
Acelaş care ţi-a trimis costumul de ofiţer ».

Ce lucruri neaşteptate mi se întâmplă, se gândi Grasu’, şi ce frumoasă e viaţa chiar pentru o păpuşe de cauciuc.
I se păru că trece timpul nesfârşit de greu până în seara următoare, când se întâlni iar cu Creaţa şi cu Moaţa.
Fetele se bucurară mult de tot, pentru că nu mai fuseseră niciodată la un bal şi pentru că erau foarte curioase să-l cunoască şi ele pe Prinţul Păpuşilor despre care auziseră vorbindu-se de multe ori în magazin.
Au rămas târziu de vorbă, cerându-şi una alteia sfatul cum să se îmbrace; aveau amândouă în cutiile lor, încă trei rochii. Erau păpuşi cu trusou.
In seara balului, Creaţa şi Moaţa, erau frumoase ca nişte zâne. Grasu’ le ţinea pe amândouă la braţ şi toţi trei, păşeau în vârfurile picioarelor când treceau prin dreptul jucăriilor nepoftite la bal.
In fine, au ajuns pe raftul al treilea şi din colţ au văzut lumină şi au auzit muzică.
Când au intrat în sala balului, au văzut cu surprindere că toate păpuşele erau mascate. Şi deodată, i-a înconjurat o ceată de clowni, de marchizi, de conţi, de spaniole, de marchize şi au început să joace în jurul lor strigându-i pe nume: Creaţo! Moaţo! Grasule!
Apoi un conte a luat-o pe Creaţa de braţ, un Spaniol, a luat-o de mână pe Moaţa şi lângă Grasu’, a venit o marchiză, care i-a spus râzând, să-şi ia gândul dela Creaţa. Grasu’ s-a întristat şi a întrebat de ce, dar marchiza a fugit cu un clown.
Petrecerea era în toi; perechile jucau în sunetul muzicii, când o păpuşe în frac, rugă să se facă tăcere pentru câteva clipe, apoi spuse:
— Doamnelor şi Domnilor, soseşte Prinţul păpuşelor.
Mulţimea răspunse cu aplauze prelungite, muzica intona « Mulţi ani trăiască » uşile se deschiseră largi şi pe un cal alb, pe patru roate, înaintă mândru, frumos şi strălucitor în hainele lui scumpe, Prinţul Păpuşilor.

Prinţul începu să facă nişte figuri nemaipomenite; călărea în picioare, în trap, culcat pe spate, salutând frumos păpuşile.
Apoi Prinţul se opri în mijlocul salonului. Păpuşa în frac, care îi vestise sosirea, îi aduse un coş cu trandafiri şi Prinţul împărţi tuturor domnişoarelor câte o floare. Apoi el spuse că va călări din nou şi cât va călări, fetele să-i asvârle trandafirul primit. El va încerca din fuga calului să prindă flori şi când va prinde prima floare, se va opri, căci cu fata care i-a aruncat trandafirul, se va logodi chiar în seara aceia.
Ce neastâmpăr, ce turburare, le cuprinse pe toate domnişoarele din bal; Creaţa barem, care de la sosirea Prinţujui nu îşi mai luase ochii de la el, se încălzise toată şi nu îşi mai găsea astâmpăr, umbla de colo până colo, neîndrăznind încă, să arunce trandafirul.
Prinţul călărea sub o adevărată ploaie de flori, dar nici un trandafir nu îl ajungea: florile cădeau sau prea departe, sau prea aproape şi erau mereu strivite de roţile calului, care spumega şi alerga nebuneşte.
Aruncă şi Moaţa floarea. Dar trandafirul trecu peste capul prinţului şi căzu înlături.
Grasu’ se uita la Creaţa, şi era fericit că ea nu aruncă floarea. Ce dovadă de dragoste pentru el! Creaţa îl iubeşte, ei nu-i pasă de prinţ.

Dar abia sfârşi acest gând şi o văzu pe Creaţa cum duce trandafirul la buze, se înalţa în călcâie, închide puţin ochii, apoi aruncă trandafirul. Prinţul întinde mâna şi prinde floarea din zbor.
Grasu’ păleşte, şi se reazimă de un stâlp.
Marchiza trece pe lângă el şi îi aruncă în ochi un pumn de confeti.
Lumea toată aplaudă, Creaţa este purtată pe braţe, până la Prinţ.
Prinţul o ia pe cal, ca pe Ileana Cosinzeana, aleargă cu ea în trap, apoi o îmbrăţişează şi îi dă inelul de logodnă.
Din fuga calului, Creaţei îi cade pălăria mare de pai; Grasu’ o ridică şi scoate din panglica de catifea roşie, acul cu gămălia neagră. Priveşte în stânga, în dreapta, apoi după ce se încredinţează că nimeni nu se uită la el, ia acul şi îl înfige în tunică. «E singura amintire care îmi va rămâne de la ea, îşi spune el, şi trist, îndurerat cum n-a fost niciodată, pleacă din bal privind în jos, ruşinat, de parcă ar fi fost dat afară. Când să-şi ia chipiul, s-a mai privit odată în oglindă: Ce gros sunt eu şi ce svelt e Prinţul!
A ajuns în raftul lui. Era noapte târziu şi nu se auzea nicio şoaptă. A trecut prin faţa odăii Creaţei, s-a oprit şi şi-a rezemat fruntea de usă.
Apoi încet, cu mâna lui mică, o mână ca o chiflă mică, a deschis capacul de la cutia lui. Şi-a scos hainele şi le-a aruncat scârbit într-un colţ al odăii şi şi-a pus iar rochiţa de lână roz. Şi-aprins în rochie acul luat din pălăria Creaţei. « II voi păstra toată viaţa mea. Şi de-aici, din odaia asta de carton, nu voi mai ieşi decât în ziua în care mă va cumpăra cineva ». Dar deodată, Grasu’ simţi o durere ascuţită în piept: vârful acului pătrunsese în carnea lui de cauciuc şi Grasu auzi un fâsss, fâssss, prelungit, din ce în ce mai prelungit şi văzu cum începe să se desumfle, întâi puţin, apoi mai tare, până simţi că i se lipeşte pieptul de spate.
— Acum sunt foarte slab, gândi el, sleit de puteri, dar cu o mică bucurie totuşi… Nimeni, nimeni, n-o să-mi mai poată spune de azi înainte, Grasule…

Fetele au venit de la petreccre dimineaţa, în zori, însoţite de Prinţul Păpuşilor, care le-a mărturisit că el îi trimesese hainele de ofiţer lui Grasu’ şi se înţelege, tot el invitaţia la bal. Nunta Prinţului cu Creaţa, fu hotărîtă pentru săptămâna viitoare.
A doua seară, fetele au ieşit iar din cutiile lor, să stea de vorbă, ca deobicei, dar Grasu’ n-a venit.
Mirate, s-au dus să-i bată în uşă: — Hei, Grasule, ce-i cu tine, de ce nu vii?
Dar dinăuntru, a răspuns un glas stins: — Nu pot, sunt cam mort…
Fetele au dat un ţipăt şi au năvălit în odaie. Creaţa se zăpăcise de tot, plângea şi striga: Grasule, ce ai făcut, dragă Grasule !
Grasu o privea recunoscător printre gene.
Moaţa n-a mai stat mult pe gânduri: s-a repezit şi a smuls acul din pieptul lui Grasu’. Apoi împreună cu Creaţa, l-au scos afară, pe braţe.
Moaţa şi-a lipit gura de rana din pieptul lui Grasu’, şi a început să sufle. Sufla Moaţa, şi Grasu’, se făcea iar gras şi Moaţa nu se lăsă, până nu-l făcu aşa cum era la început.
— Acum spune-ne şi nouă cum s-a întâmplat nenorocirea, întrebă Creaţa, mângâindu-l pe frunte.
Grasu povesti încet, pentru că era obosit şi pentru că deşi nu-l mai durea nimic, îi plăcea să fie îngrijit de cele două prieteneale lui.
— Te măriţi cu Prinţul, întrebă el în cele din urmă, tot nădăjduind că poate între timp, Creaţa s-a răsgândit.
— Da, Grasule… Nu fii supărat pe mine şi mai ales, nu fii trist, nu e vina mea că nu te iubesc.
— înţeleg, înţeleg… nu e vina ta…
Atunci, pentru prima oară, îşi dete în vileag şi Moaţa, simţămintele ei:
— Grasule, dacă ai vrea să mă iei pe mine de nevastă, eu n-aş spune nu, ci dimpotrivă, ţi-aş spune că de când te-am cunoscut, visul meu a fost să-ţi fiu nevastă…

Grasu’ a deschis ochii mari, mari de tot şi s-a uitat lung şi bine la Moaţa: parcă acum o vedea pentru prima dată, parcă acum vedea cât e de frumoasă; mai frumoasă chiar decât Creaţa.
Peste trei zile, un popă de cârpe, umplut cu paie, dar cu anteriu aurit şi cu cruce adevărată în mână, rosti o cuvântare celor două perechi şi spuse:
— Cunună-se robul lui Dumnezeu Prinţul Păpuşelor cu roabalui Dumnezeu Creaţa, Amin. Cunună-se robul lui Dumnezeu Grasu’, cu roaba lui Dumnezeu Moaţa, Amin.
Şi s-a încins o petrecere cu trompete, cu muzicuţe, cu tobe, cu două piane, cu o vioară şi un acordeon. Şi au venit la nuntă toate jucăriile, toate, au jucat, au cântat şi s-au bucurat că Prinţul lor, are o mirească şi că Grasu’ nu o să mai ofteze serile, singur pe un scaun.
Şi astăzi, în lumea păpuşelor se mai vorbeşte de Creaţa, de Moaţa, de Grasu’ şi de Prinţul Păpuşelor, deşi a trecut multă vreme de atunci…

Un comentariu

  • Micky Răspunde

    Mi-ați putea spune prețul cărții „MOAȚA, CREAȚA SI GRASUL LA BAL” ? Aș dori-o ptr fetița mea, in vârstă de 8 ani.
    Vă mulțumesc anticipat !!!….

Lasă un răspuns la Micky Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.