Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu

În vara asta mi s-a propus să dau o mână de ajutor la reeditarea unora dintre cărțile Sidoniei Drăgușanu (1908-1971), de care nu auzisem niciodată până atunci. I-am citit cărțile, romanele, nuvelele, poveștile pentru copii, piesele de teatru, unele mi-au plăcut, altele nu neapărat, însă fiecare în parte și toate la un loc mi-au schițat prea subtil silueta Sidoniei. Trebuia să scriu cine a fost Sidonia și mi-am dat seama că nu pot face asta doar din cărțile ei. Nu știam nimic despre viața ei, plăcerile, iubirile, fricile, dezamăgirile ei. Stilul literar trăda o tipă inteligentă, cu simț al umorului, ironie. Apoi mai erau și vremurile – interbelic, război, comunism – cum o fi fost să fii femeie, jurnalistă și scriitoare pe timpul ăla? În fotografiile de tinerețe vedeam o femeie mândră, veșnic zâmbitoare, cu o ținută dreaptă, bărbia în sus, privirea înainte, îndrăzneață de parcă nimic, niciodată nu i-ar putea sta în cale.

M-a făcut curioasă. Mi-am imaginat că peste 40 de ani de la moartea mea o să vrea cineva să afle cine a fost Dollo, aia din spatele blogului, din semnătura articolelor din cei 16 ani de presă, aia care scria comunicate stil articol-gata-de-publicat ca să nu-și mai bată capul jurnaliștii să le gândească, aia care mai deunăzi a fost nevoită să scrie și primul necrolog din viața ei. Mă amuză gândul că cineva ar fi curios să știe cum eram eu, omul, și ar face săpături. Noroc că acum avem facebook și insta și blogging și publicăm acolo tot ce ne trece prin cap. Niciun risc să rămânem nedescoperiți.

Citește continuarea pe Dollo.ro – 25 noiembrie 2017