Bineinteles



— Nici nu ştii cît mă bucur că te-am întîlnit şi că ai acceptat să-mi dăruieşti cîteva ore... De ce surîzi ? A ! Ţi se pare „cel puţin comică", exprimarea mea... Ce te-a deranjat ? A ! „Să-mi dăruieşti"... Mă rog : să vii cu mine.
Iţi displace mai puţin ? „Bineînţeles"? Eu trebuie să-ţi mărturisesc... De ce „trebuie" ? Bine, să admitem că nu trebuie, în sensul că nimic nu mă obligă... Eu totuşi vreau să-ţi mărturisesc : sînt emoţionat că mă aflu aici, cu tine...
Surîzi ? ! Iarăşi surizi ! îmi dau seama, sînt uneori de un sentimentalism cu totul desuet... Ce-aş fi făcut în seara asta dacă nu te-aş fi întîlnit întîmplător pe tine ? Iţi mărturisesc că... „Să nu-ţi mai fac atîtea mărturisiri" ? Bine, nu-ţi mai fac... Iţi răspund simplu, sincer şi cinstit... Te mulţumeşti cu un răspuns simplu nu neapărat „sincer şi cinstit" ! Eşti cam caustică, frumoasa mea ! Ai oroare de expresia „frumoasa mea" ? Nu, jur n-am spus niciunei femei : „domniţa mea". Te miră ? Totuşi mi-ai pus o întrebare... Dacă nu te-aş fi întîlnit pe tine, m-aş fi plimbat singur şi în seara asta. în cele din urmă, aş fi poposit tot aici, în grădiniţa asta de vară, în care mănînc seară de seară — uneori şi la dejun — de cînd am devenit iar un biet holtei...

Uite şi pe domnul acela cu cămaşa cadrilată, îl văd tot singur, seară de seară aici... Vine cîteodată un bătrîn scripcar şi îi cîntă la ureche : Iţi mai aduci aminte, doamnă. Să te întreb şi eu : „îţi mai aduci aminte, doamnă ? De amurgu-acela violet". Era violent, sau violet ? Da, şi aşa s-ar putea cînta... Nu, nu te speria, nu am obiceiul să dau concerte în localuri... E plăcut aici, nu-i aşa ? E un restaurant modest, de cartier, fără pretenţii, dar se mănîncă destul de comestibil. Te-a şocat şi expresia „comestibil" ? Şi-mi place aici că e şi multă vegetaţie. Reţin replica ta maliţioasă : „Te contopeşti adesea cu natura"? Uite, nu mă jenez să răspund : Da, mă contopesc cu ea în unele momente ! Ei, dacă am reuşit să te fac să rîzi, tot e bine ! In boschetul ăla, al treilea, stau la masă, aproape seară de seară, unul în faţa celuilalt un bărbat în vîrstă şi o fetişcană... El o soarbe din ochi, în timp ce ea soarbe coniac, păhăruţ după păhăruţ. Nu sînt şi nici n-am pretenţia , măcar, că aş putea deveni un „fin psiholog", cum mă ironizezi tu. Un atent observator şi atîta tot... încărcat, e drept, de un oarecare sentimentalism... 

Preferi să-ţi cînt : îţi mai aduci aminte, doamnă decît să-ţi vorbesc despre sentimentalismul meu ? Eşti răutăcioasă, „doamnă", dar asta îţi adaugă un farmec în plus. Ai spus un „mersi" căruia, fără efort, i-aş putea găsi un echivalent mult mai puţin monden şi elegant... Acum rîsul tău a sunat franc şi deci foarte plăcut. Slavă Domnului că nu s-au pus megafoane aici. O invenţie barbară.
Aici barem poţi să-ţi mănînci friptura liniştit, poţi schimba două vorbe, fără să te bruieze „Cota apelor", sau „Buletinul meteorologic"... Sau chiar o cîntăreaţă pe care preferi să n-o consumi odată cu cotletul... 
De acord ? A, „nu e chiar important să fim de acord"? îmi eşti ostilă ? De ce ţi-ai tras mîna ? Nu vroiam decît să ţi-o acopăr cu a mea.
Un gest sentimental, probabil şi el desuet... Ai nişte umeri rotunzi şi frumoşi, probabil expresivi în alte împrejurări... Dar acum n-am înţeles ce-au vrut să spună.
S-au ridicat înfriguraţi ? Plictisiţi ? Au protestat în felul lor ? „Nici una nici alta ?" Cît timp e de cînd nu ne-am văzut ? Sînt vreo şase-şapte ani mi se pare... Ultima oară, ne-am întîlnit tot din întîmplare, într-un magazin, parcă...
„La Romarta" ? Exact, ai dreptate : la Romarta. Acum îmi amintesc perfect... Alegeai o cravată pentru soţul tău... Nu ştiu dacă chiar pentru soţul tău, dar aşa mi-ai spus atunci...
Cînd ridici dintr-o sprinceană, ştii că-ţi schimbi complet expresia ? Eşi tot cu el, adică cu soţul tău ? O ! Ce prompt mi-ai răspuns : ,,Bineînţeles"! Ca şi cînd ar fi fost exclus să fie altfel... Ai surîs acum numai cu un colţ al gurii... Şi cum de ţi-ai putut permite, dacă nu e prea indiscretă intrebarea mea, să vii astă-seară cu mine aici ? Sper că nu sînteţi certaţi... Sau sînteţi un menaj, dintr-astea, foarte moderne, cu vederi largi, de care eu am oroare... „Bineînţeles" — că da ? Ori „bineînţeles" — că nu ? îmi place cum rîzi ! Totdeauna mi-a plăcut rîsul tău : e un rîs mic, gracil, pudic. Eşti pudică ? De fapt cred că tu mi-ai plăcut mie destul de mult într-o vreme... Acum rîd eu, sîc ! Eram sigur că ai să te legi şi de acest „cred" şi de acest „destul".
Am şi eu pudorile mele... Nu mi-am închipuit că am spus ceva chiar atît de spiritual, care să te facă să rîzi în hohote... N-ai reuşit să mă descurajezi. Am să-ţi spun mai mult decît atît : reflectam chiar, în vremea aceea, să mă însor cu tine ! Ce ochi mari ai făcut! Chiar n-ai ştiut că m-ai interesat într-o vreme ? Am fost de cîteva ori împreună şi la cinematograf. Nu ? Ne-am şi plimbat ! Nu ?

„Iţi mai aduci aminte, doamnă"? Uite şi perechea de îndrăgostiţi... Ea e foarte frumuşică, el urît de-a binelea...
Nu ţi se pare ? „E interesant"?! Mă rog... Gusturile femeilor... Ai nişte ochi foarte frumoşi... Da, „nişte"... Cum ai fi vrut să-ţi spun : o pereche de ochi frumoşi ? Sînt verzi sau albaştri ? Nu-mi dau seama la lumina asta. Ia să mă uit bine. Iar ţi-ai tras mîna... Tot n-am aflat ce-i cu soţul tău. V-am văzut o dată împreună şi pe stradă. E cam mult de atunci... Un bărbat înalt, prezentabil. Sper că erai cu soţul tău... „Bineînţeles". Spune-mi, bineînţelesul ăsta al tău e un tic verbal, sau un mod de a te eschiva de la un răspuns mai precis ? Sau poate chiar o platoşă a ta ! Nu, nu fac iar pe „psihologul". E plecat în provincie ? Nu ştiam că e medic neurolog... Şi tu ce specialitate ţi-ai ales ? „Pediatria"? Frumos, interesant ! Şi cît lipseşte soţul tău din Bucureşti ? E uneori de-a dreptul deconcertant rîsul tău !
Tare aş vrea să ştiu la ce te gîndeşti în clipa asta... Nu te încrunta, deşi eşti una dintre puţinele femei cărora le stă bine cînd se încruntă. Ai o severitate nobilă, ca să zic aşa...
Lasă ţigara. Ce nervos ai aprins-o ! Nici nu mi-ai lăsat timp să ţi-o aprind eu ! Fumezi cam mult, doamna mea !...

Uite, vine chelnerul. Te-ai decis ? Ce iei ? „Indiferent" nu există pe listă. Să-ţi mai citesc o dată. Ei, nu se poate : trebuie să iei ceva. Eu o să iau un cotlet. Tot un cotlet ?
începem deci să ne înţelegem. Salată de roşii, sau de ardei copţi ? Iar ,,indiferent"? Ce docilă eşti ! „Nu în toate împrejurările". Lasă mîna pe masă. îmi place să-ţi mîngîi mîna. Nici atît nu-mi dai voie ? Ai o mînă care inspiră încredere. Nu, n-am obiceiul să ghicesc în palmă. O mînă de femeie castă şi chiar onestă. Iar rîzi ! N-ai dreptate : o femeie castă nu e neapărat şi o femeie onestă... Şi nici vice versa ? Uite, a venit chelnerul. O porţie de caşcaval înainte de friptură şi nişte măsline. Şi două ţuici. Mari, tovarăşe, sigur că mari ! Stai ! Doamna asta mică zice că vrea o ţuică mică.

...M-ai fulgerat, frumoasa mea, cu o privire : mă miră că n-am căzut jos, trăsnit, mort. Cu ce te-am supărat ? A, că am spus doamna asta mică ? Nu, nu fac familiarităţi cu chelnerii. Observ că mă cenzurezi tot timpul. Dar nu-mi displace. Şi aşa, doamna mea — vezi ? — n-am mai spus
„frumoasa mea", iată-ne împreună după atîţia ani... Unde te duceai cînd te-am întîlnit astă-seară pe stradă ? Păreai grăbită. Zău ? Te duceai acasă ? Ai fost foarte drăguţă că ai acceptat invitaţia mea. Iţi sînt foarte recunoscător. Nu fugi : lasă mîna pe masă ! îmi place să-ţi mîngîi mîna. Am
fost un mare imbecil că nu m-am însurat cu tine. Acum ai
avut o privire nouă... N-am reuşit s-o descifrez. Spune, te-ai fi măritat cu mine ? Aveam impresia în vremea aceea că nu-ţi sînt chiar indiferent. M-am înşelat ? Nu m-am înşelat ? Fă-mă să pricep : ai dat din cap într-un fel... din care nu ştiu ce să înţeleg. ,,N-are importanţă"? Bine... N-are ! Cînd se întoarce din provincie soţul tău ? Nu te-ai schimbat aproape deloc. Sînt peste douăzeci de ani, nu ?
Ai dreptate : „nu este o contabilitate prea galantă". Putem să convenim că ne-am cunoscut astăzi, dacă vrei... Ar fi şi mai amuzant : mi-ai da mai multe posibilităţi, poate chiar şanse să te cuceresc. Ţi-a căzut scrumul pe rochie.
Vai ce brutal mi-ai îndepărtat mîna... Erai în anul doi sau trei la medicină ? „In patru"? Zău ? Ia te uită ! Eu eram de vreo doi în barou... Trăgeam o sărăcie... Stăteam într-o odăiţă cît o batistă : de la uşă trebuia să sar de-a dreptul în pat... Era şi un avantaj : femeile care veneau la mine...
Tare te-ai încruntat ! Fii liniştită, nu continui „confidențele" de acest gen. îmi purtam garderoba cu mine : adică unicul costum... Aşa că noi nu aveam nevoie de fapt de şifonier. Ştiu că şi tu erai săracă. Am fost o dată la tine acasă. „Nu numai o dată"? Probabil că tu ai dreptate... Stăteai pe o străduţă de pe lingă Hala Traian, nu ? Locuiai cu bunica ta, aşa ţin parcă minte.

„Purtam un costum cafeniu cu dungi albe"? Ce memorie ai ! Da, ai dreptate. Aveam un unic costum : cafeniu cu dungi albe ! Oribil ! Mi-l cedase bietul tata. Şi aveam o ,,cravată vişinie"? Ai o memorie teribilă ! „Mîncam mămăliguţă cu lapte sub bolta de viţă la voi în curte". Asta chiar nu-mi mai amintesc deloc... „Şi aveaţi şi un cîine mare pe care îl ţineaţi în lanţ"? Am mîncat mămăliguţă cu lapte şi ultima oară cînd am fost la tine ? „Bineînţeles" ! Şi pe urmă tu m-ai condus pînă la poartă ? Eşti sigură ? Da, da, încep să-mi amintesc : te-am luat în braţe şi te-am sărutat. De ce rîzi ? A ! Am mai multă imaginaţie acum decît atunci ? Zi, nu te-am sărutat ! De ce nu te-oi fi sărutat, că de plăcut îmi plăceai ? ! Probabil că nu ai vrut tu... De ce surîzi ? Nu, de data asta trebuie să-mi spui de ce ai surîs... Spui că ai putea să „repeţi cuvînt cu cuvint ce am vorbit noi doi în seara aceea" ? Dacă nu mă minţi... Da, ai dreptate, în fond de ce m-ai minţi ? Dar asta înseamnă, dacă tu ţii totul atît de bine minte, înseamnă că m-ai iubit un pic... Ai uneori, zău, un surîs enigmatic. Conced : sună cam ridicol cuvintul enigmatic. Ai un surîs ambiguu... E mai bine ? Iar ridici din umeri.

...Şi despre ce am vorbit noi doi în seara aceea ? Despre dragoste, probabil, despre ce altceva puteam vorbi la vîrsta aceea ? Ţi-am propus să fim prieteni ? Auzi ce idee ! „Simpli prieteni"! Ce mi-o fi venit ? Nu fugi : lasă-mi mîna. Astăzi nu ţi-aş mai face o asemenea propunere : simpli prieteni ! Şi totuşi ştiu că-mi plăceai şi atunci ca femeie. Şi mă gîndeam că ai fi o nevastă bună, ceea ce nu exclude în mod obligatoriu şi o amantă bună. Ia cotletul meu : mi se pare că e mai bine fript. Şpriţul e destul de
rece. Noroc ! Nu vrei să-ţi apropii nici măcar paharul de al meu ? Nu e „estetic"? E estetic să-ţi spun totuşi că sînt foarte bucuros de întîlnirea noastră din seara asta ? Spune-mi şi tu un cuvînt drăguţ, măcar din amabilitate. Spune-mi că-ţi face şi ţie plăcere. Iar : ,,bineînţeles". Eşti cam
convenţională. „Din contră"? Atunci ia cuţitul meu, cred că taie mai bine. Nu e rău vinul, nu-i aşa ? Beau pentru fericirea ta. Iar ai surîs numai cu un colţ al gurii. Abia sorbi din pahar. De fapt sînt emoţionat. De-aia mai spun şi prostii... Il eliminăm pe ,,de fapt" dacă nu îţi convine.
Cine o fi tipul ăla cu părul vîlvoi de la ultima masă din stînga ? Mi-e foarte cunoscută mutra lui. Mă uit la tine : n-ai îmbătrînit deloc. Nu zău, de ce nu m-oi fi însurat cu tine ? Cred că cu tine aş fi fost fericit... Acum au surîs
doar ochii tăi... Ironic ? Sau mi s-a părut ! Am avut atîtea experienţe proaste... Cred numai pentru că am fost prea sentimental. Ai închis ochii pe jumătate ca o pisică somnoroasă... Ce gînd ai strivit între pleoape ? Sper că nu ţi-e somn ! Ai să-l informezi pe soţul tău că ai ieşit astă-seară cu mine ? Şi n-o să-ţi facă o scenă ? Asta înseamnă că ne putem vedea şi mîine. O, ce categoric „nu"! Pot să te întreb ce te-a făcut să vii cu mine în seara asta ? N-ai şti să-mi explici prea bine ? Sau nu vrei ? A, nici nu găseşti ,,necesar"! Ar trebui să mă supere răspunsul tău... Dar, ca să-ţi întorc replica : nu găsesc necesar să mă supăr. Nu, nu mă amuz de propriile mele spirite : mi-a venit să rîd pentru cu totul alt motiv... Cu atît mai bine că nu eşti curioasă să-l afli. Eşti maliţioasă, eşti caustică, eşti chiar răutăcioasă uneori, dar îmi placi. Aşa erai şi atunci cînd îţi făceam curte ? Nu cred că erai aşa... Tu eşti la primul mariaj ? Şi de cîţi ani eşti măritată ? De „optsprezece"? ! O cafea şi un coniac. Da ? să vie garsonul... Zi, aşaa ! De optsprezece ani măritată, cu unul şi acelaşi bărbat. Nu te-ai plictisit ? Felicitările mele ! Eu am fost însurat de trei ori. Ştii cu cine am fost însurat prima oară ? Nu se poate să n-o cunoşti... Eraţi colege de facultate. Iar ai surîs într-un anume fel : indefinibil ! Am spus bine ?

Pst! Pst ! Alo! Două cafele şi două coniacuri. Ţi-e frig ? Mi s-a părut că ai frisonat. Dacă ţi-e frig, şi chiar dacă nu ţi-e frig, putem merge să bem cafelele la mine. Am şi coniac. Locuiesc la doi paşi de aici.

...Ştiam că n-ai să accepţi. Te rog să crezi, era o invitaţie cît se poate de — cum să mă exprim ! — de... dezinteresată. Apreciez că nu rîzi. N-ai deci întotdeauna reacţiile cele mai previzibile. Lasă-mă să-ţi sărut mîna. De cînd ai devenit atît de sălbatică ? Ei hai să-ţi povestesc despre prima mea căsătorie. Era deci studentă la medicină ca şi tine. Da, exact : Dorina Vladimireanu. A, deci ştiai ! De familie foarte bună. Părinţii ei moşieri, prin Slatina. De ce surîzi ? Nu ştiu ce părere ai despre Dorina, dar... „nici o părere"? Ei da, e şi ăsta un răspuns ! Nici o părere înseamnă o părere foarte proastă. Nu ? Bine. Iau răspunsul tău aşa cum vrei, ad litteram, fără nici o altă interpretare.

Ne-a adus cafelele şi coniacul. M-am însurat va să zică, cu Dorina, în patruzeci şi trei. In patruzeci şi doi, zici ? Cred că ai dreptate. Uite că tu ţii mai bine minte decît mine...
Iar surîzi într-un anume fel... Am fost îndrăgostit pînă la demenţă de Dorina... Ştiai şi asta ? Ei, văd că totul ştii ! Aţi fost prietene ? N-aţi fost ? Imposibil să înţeleg dacă aţi fost sau nu. In orice caz dacă n-ai cunoscut-o bine, nu-ţi poţi da seama cît era de capricioasă, de egoistă, de bolnavă de orgoliu. Şi rea. O femeie rea ! Nu pot pricepe nici astăzi ce a făcut-o să se mărite cu mine ! Pentru că n-am nici cel mai mic dubiu : nu m-a iubit niciodată ! Să fi fost un simplu capriciu ? A stat măritată cu mine şase
luni, dintre care cinci a locuit cu părinţii ei la moşie, iar eu singur în Bucureşti. Nu vreau să intru în detaliile intime ale vieţii noastre conjugale, dar... Nu era nevoie să mă amendezi cu o privire atît de severă : m-aş fi oprit oricum la timp ! Să continui despre celelalte aspecte care sper să nu-ţi lezeze pudoarea şi sensibilitatea... Fostul meu socru, prin relaţiile lui, îmi obţinuse un post foarte bun : eram avocatul unei mari instituţii, deşi foarte tînăr : un începător, la drept vorbind. După şase luni de mariaj, soţia mea a intentat acţiune de divorţ... Motivele invocate : nişte infamii, printre care că m-am însurat cu ea numai din interes... Ai o venă la tîmpla stingă, ca un şarpe mic, albastru... In unele momente devine foarte proeminentă, ca acum, de exemplu. După divorţ, m-au dat afară din casă şi am fost concediat din slujbă. Nu bei ? Noroc ! Să bem pentru fericirea conjugală, care poate totuşi există. Personal, n-am nici un motiv să cred în ea. Sînt un sentimental nenorocit ? iremediabil. Să-ţi povestesc mai departe:
După divorţ am rămas pur şi simplu în aer. M-am mutat într-o cămăruţă mai jalnică decît aia în care stătusem înainte de strălucitul meu mariaj. Nu ştiu ce m-aş fi făcut în toată perioada aceea îngrozitoare dacă n-ar fi existat Alina. Iţi spun imediat cine este Alina. Avea şi ea o cămăruţă pe acelaşi palier cu mine. Aşa ne-am cunoscut. Era o mică balerină la un teatru de revistă. Făcea parte din corpul de ansamblu. O fată dulce, cu un suflet de aur. M-a iubit mult, sărăcuţa. îmi făcea de mîncare, mă îngrijea, îmi spăla cămăşile... Sărăcuţa ! Mă vedea descurajat ? la un pas de sinucidere... Cum a reuşit ea să-mi facă rost de un post la un mare avocat n-am putut afla niciodată. Ea m-a salvat, şi într-un fel tot ea m-a nenorocit. Iar a apărut şarpele albastru pe fruntea ta. Avocatul avea o fiică. O chema Denise. Era frumoasă, elegantă, spirituală... Avea zeci de admiratori şi-i ţinea în şah pe toţi ! Inchipuieşte-ţi, a venit odată acasă în cămăruţa mea. Ce-a putut să plîngă biata Alina ! N-am trăit cu Denise. Eram convins că e castă. Visam să fie soţia mea. Am fost şi am rămas un sentimental.

Desuet ! Imbecil ! Ţi-a trecut un hohot de rîs prin ochii tăi verzi, a zvîcnit ca un peşte mic sub apă. Ce n-aş da să ştiu la ce te gîndeşti acum ! Ascultă sfîrşitul poveştii : în timp ce eu o iubeam, ca un... Mulţumesc pentru completare : da, exact ca un nebun, ea, iubita visurilor mele...
Ştiam că ai să rîzi ! Am spus dinadins „iubita visurilor mele"! Nu eşti întotdeauna receptivă la umor, pentru că prea pîndeşti ridicolul vizaviului tău. Pe scurt : Denise era amanta unui mare industriaş... Un om însurat, de vîrsta tatălui ei, sau aproape... Iţi place ? Garson : încă două coniacuri. A doua oară m-am însurat în o mie nouă sute cincizeci. Fosta mea soţie era directoarea unei fabrici de textile. Origine sănătoasă. Membră de partid. O femeie realmente foarte capabilă, îngrozitor de energică, de voluntară. Zic îngrozitor şi nu exagerez. Eu eram pe vremea aceea avocatul unei mici fabrici de textile, în provincie.
Ne-am cunoscut — ca să spun aşa — în relaţii de muncă.
M-am îndrăgostit de ea. Era o femeie care ştia să se impună. Şi destul de frumuşică : o româncuţă zdravănă, plină de viaţă. Avea nişte calităţi — indiscutabil — foarte preţioase pentru postul de conducere pe care îl deţinea.
Dar nu e deloc uşor — te asigur — să fii soţul unei astfel de femei. „Bineînţeles"! De data asta nu ştiu dacă ai fost ironică sau nu. In sfirşit ! Făceam toate eforturile să-i fiu pe voie, pentru că o iubeam... Aş putea să ştiu ce te face să rîzi cu atîta poftă ? E adevărat îţi stă bine cînd rîzi cu
toată gura. Ţi-ai adus aminte de ceva „comic" ? Regret : eu n-am amintiri atît de vesele. Ca să închei şi cu episodul ăsta. După mai puţin de un an şi jumătate m-am văzut iar dat afară din casă, concediat ! Al doilea divorţ !

M-am mutat într-o garsonieră. După un timp am cunoscut-o pe Tanţi. „Ce a devenit Alina"? Nu mai ştiu. Mă despărţisem de ea în timpul cînd eram îndrăgostit de Denise. Tanţi era învăţătoare. Foarte tînără. Ţinea imens la mine. Hai să-ţi spun un mare secret : am avut un băieţel cu ea... Nu, n-am fost căsătorit. Am trăit cu ea aproape un an... Băieţelul a murit cînd avea şase luni. Gîndeşte-te : aş fi putut avea acum un flăcău de... Stai să facem socoteala : sîntem în o mie nouă sute şaptezeci. Copilul s-a născut în cincizeci şi şase. Ar fi avut azi paisprezece ani. Nu ? Ce-o mai fi făcînd oare Tanţi ? Abia ai stins ţigara... Spre sfîrşitul lui cincizeci şi şapte, am cunoscut-o pe cea de a treia soţie a mea. Era o femeie foarte cultă, cu cîţiva ani mai în vîrstă decît mine. „Bineînţeles". De ce crezi că era inevitabil să fie mai în vîrstă decît mine ? Poţi să-mi explici ?
Era profesor universitar, cercetător ştiinţific. Foarte apreciată. Nu fusese niciodată măritată. Eu am iubit-o mult.
Dar era o femeie pentru care bărbatul, soţul, însemna foarte puţin în raport cu profesia ei. Mi-a şi mărturisit pînă la urmă că o incomodez. ,,Bineînţeles"? Iartă-mă, mă exasperează acest „bineînţeles" al tău ! Bea-ţi coniacul ! N-am avut încotro : a trebuit să accept divorţul. Să nu spui „bineînţeles", că nu ştiu ce-ţi fac ! Ba ştiu : te iau de mînă şi te duc la mine acasă. Ei hai, am glumit, nu te speria : n-am uzat niciodată de violenţă cu femeile. Şi uite aşa, de cîţiva ani sînt iar un biet holtei, care locuieşte într-o garsonieră şi mănîncă prin birturi... Am o vîrstă, nu ? Şi tot sentimental am rămas. Sînt convins că mai sînt capabil de o mare dragoste. Da, chiar aşa ai spus : „de o mare dragoste dezinteresată". Degeaba rîzi ! De ce nu m-oi fi însurat cu tine ? Hai, fii sinceră : ai ţinut un pic la mine, atunci, demult ? ...Sau n-ai ţinut ? Iar ai închis pe jumătate pleoapele. Iar ţi-ai aprins o ţigară. Vrei să plecăm ?
„Bineînţeles"? De ce te-ai ridicat brusc în picioare ? Nu vrei, totuşi, să vezi şi tu cum locuieşte un biet holtei ?
Garson ! Nota. Stai, te rog, stai, draga mea, aşteaptă cîteva minute să facem plata... Ce s-a întîmplat ? Ce ţi-a venit aşa deodată să pleci ? Cum o să pleci singură în toiul nopţii ? Ei ! Alo ! Spune-mi ? Mai pot spera să te văd ?
..Bineînţeles" ? „Bineînţeles", cînd, cum ?...

Garson, adu-mi un coniac...! Bineînţeles unul singur !...

de Sidonia Dragusanu
Doamna cu ochelari negri