Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
Una dintre poveştile mele preferate este despre prinţesa care se afla mereu în căutarea a ceva care s-o facă fericită, dar această căutare fără sfârşit o obosea teribil, astfel că devenea din ce în ce mai nemulţumită şi mai tristă. Când află că există nişte flori care o fac să doarmă luni şi chiar ani, prinţesa se foloseşte de ele pentru a face timpul să treacă. Numai că, ajunsă la capătul vieţii, descoperă, în sfârşit cât de frumoasă e viaţa şi îşi doreşte să o prelungească. Din păcate, acest lucru nu e posibil pentru că ultima floare a somnului se scutură singură. Cred că povestea e o metaforă a faptului că lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, dorindu-ne mereu să treacă timpul mai repede, dintr-un motiv sau altul, fără să trăim clipa.
Foarte interesantă este şi povestea despre prinţesa urâtă, ţinută ascunsă de tatăl ei, care descoperă că în regatul ei există foamete, sărăcie, orfani, bolnavi şi bătrâni şi, prin ajutorul dat celorlalţi, devine la fel de frumoasă cum e şi inima ei. La fel de mult mi-a plăcut şi povestea despre un bătrân care merge să facă pe Moş Crăciun pentru copiii dintr-un orfelinat. Nici nu ştiam că în perioada interbelică exista mitul lui Moş Crăciun “cu o haină roşie cu blăniţă albă pe margini”, cu “sprâncenele groase şi barba şi mustăţile lipite”, cu sacul în spinare.
Citește continuarea pe blogul „Idei pentru părinți și copii” – 10 ianuarie 2018