Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
Daniela Bojincă a descoperit că are 30-40 de minute libere de două ori pe zi, la dus și la întors de la serviciu, cât stă în autobuz, așa că a inventat „cartea din autobuz”. Una dintre cărțile citite de ea în autobuz s-a întâmplat să fie și „Jurnalul Aurorei Serafim”, de Sidonia Drăgușanu.
Aurora Serafim, din rolul de educatoare, mi-a adus aminte de bunica mea din partea tatălui, bunica Valentina care, din păcate, nu mai este printre noi. Bunica a fost cadru didactic prin anii 60, până-n anii 2000. Și-mi amintesc cu drag de blândețea ei față de copii, de sfaturile despre cum ar trebui să înfrunți viața, de poveștile de viață, despre cum ar trebui să arate un profesor și cum să-și iubească elevii ca să-i poată îndruma și educa, așa cum de altfel le este menirea. Bunica mea a iubit să fie cadru didactic. Să influențeze vieți. Și cumva Aurora Serafim îmi părea că vede lucrurile cam din aceeași perspectivă ca bunica mea, în ceea ce privește educația.
Mi-a plăcut să descopăr, printre rânduri, o parte din bunica. Am parcurs romanul cu așa o mare bucurie, că nici nu știu cum să-ți zic mai clar ca să mă fac înțeleasă.
Apoi, mie mi-a plăcut tare mult finalul scris de Sidonia Drăgușanu. Am tot citit cronici, inclusiv părerile actorilor care au jucat în film și care nu erau neapărat de acord cu sfârșitul și că nu se așteptau la asta. În timp ce eu, tot citind și citind, mă așteptam ca fix aia să fie alegerea Aurorei. Și mi-a plăcut finalul. Poate și pentru că mă așteptam la el și mi-l doream.”
Citește recenzia Danielei Bojincă, integral la ea pe blog.