1955 – Anişoara şi Chiuş-Chiuş, Bucureşti

De ziua Anișoarei

Era o zi de Duminecă din luna Mai şi în ziua aceea, când Anişoara împlinea cinci ani, I-a primit în dar pe Chiuş.Cred că la început, iepuraşul n-a fost prea bucuros de numele pe carei-l dăduse fetiţa. Cred astfel, pentru că auzindu-se strigat: Chiuş! Chiuş!— nume pe care îl auzea pentru prima oară în viaţa lui de iepuraş — a rămas foarte nepăsător, ca şi când n’ar fi fost vorba despre el. Apoi, a scuturat capul, şi-a ciulit urechile lungi, albe, a ridicat spre Anisoara ochişorii lui rotunzi, roşii, şi s-a uitat speriat la ea… Pe urmă, s-a smucit brusc cu tot trupul într-o parte şi, zvâcnind ca o săgeată, a zbughit-o din braţele ei. O clipă, Chiuş a privit îngrijorat în jurul său, neştiind parcă încotro să apuce, ca apoi, deodată, să dea năvală drept sub pat.S-a pitulat acolo, într-un ungher, lipit de perete.

• Chiuş – Chiuş – Urechiuş! îl striga întruna fetiţa, dar el făcea pe surdul.

_nNu ies de aici nici mort”, îşi zicea în gând.

Intr-adevâr, nu se clintea deloc, deloc, din loc.

• Te fac eu să ieşi de aicil s-a răstit la el Anişoara. A dat fuga în bucătărie şi a luat de acolo mătura cu coadă. Cu mătura —mişcând-o sub pat încoace şi încolo, încolo şi încoace — voia să-l facă pe Chiuş să iasă din ascunzătoare.

Pe drept cuvânt, iepuraşul era foarte înspăimântat şi fugea şi el încoace

şi încolo, încolo şi încoace, prin întunericul de sub pat.

 

• Chiuş-Chiuş-Urechiuş, îl chema Anişoara, nu-ţi fac nici-un râu, fricoşiilcI Hai, ieşi afara!

Dar iepuraşul nu se lasa cu niciun chip înduplecat. Eu banuiesc ca, poate, Chiuş credea ca matura e vreun animal sălbatic, neîntâlnit încă de el, şi care vrea sâ-l sfâşie, să-l înghită!

De mirare n-ar fi fost să fi crezut astfel, dacă ne gândim că în viaţa lui de iepuraş nu mai văzuse până atunci niciodată o mătură! Şi încă o mătură cu coadă! Da, cu cât mă gândesc mai bine, cu atât sunt mai sigură că iepuraşul era cu adevărat îngrozit. Altminteri, de ce, fără ca nimeni să bage de seamă,  s-ar fi strecurat de sub pat tocmai în dosul dulapului de haine?

Marna, tata şi Anişoara îl căutau pe Chiuş prin toate colţurile casei.Tata a tras până şi patul la o parte.

Anişoara umbla în patru labe prin odaie şi striga neobosită:

• Chiuş – Chiuş – Urechiuş, unde eşti?
• Of! of! ce-or fi având cu mine? se întreba iepuraşul şi se făcea mai mic, acolo după dulap, unde se pitulase.

Anişoarei îi venea să plângă de ciudă.

• Unde o fi fugit Chiuş al meu, unde? întreba ea

Deodată, cineva baie în uşă. Mama zice: intră! Şi în odaie intră bunicul şi bunica. Au venit amândoi sâ-i spună Anişoarei: „La mulţi ani, să creşti mare, să ne trăeşti, fetiţa noastră”.

Bunica i-a adus o păpuşii, iar bunicul… Ia să vedem, ghiciţi ce i-a adus în dar bunicul? O minge? O maşinuţâ de gătit? Un cerc? Sau, poate, o carte cu poveşti? Nu… nici minge, nici maşinuţă de gătit, nici cerc, nici carte cu poveşti!… Eu cred că nu puteţi ghici… Hai să vă spun eu: Ei bine, bunicul i-a adus Anişoarei tot un iepuraş… Tot alb, tot mititel, tot cu urechi lungi, tot cu ochişorii rotunzi şi roşii… Numai că, spre deosebire de Chiuş, iepuraşul acesta nu mişcă nici din urechi, nici din coadă. Nici n-ar putea, căci e făcut din pâslă alba şi umplut cu câlţi. Totuşi, era foarte frumuşel şi… mult mai cuminte, mult mai liniştit decât Chiuş!

Anişoara a început să povestească bunicului şi bunicii despre Chiuş.Cum a sărit din braţele ei, cum s-a ascuns sub pat şi cum, de acolo, a pierit fără urmă.

• O fi ieşit binişor pe uşa, şi-a dat părerea bunicul. Cine ştie unde o fi fugit!
• Nu, că aşa era închisă, a răspuns Anişoara. Mama şi tata au zis şi ei: Da, era închisă.
• Atunci Cot în odaie trebue sa fit», a vorbit bunica. Şi a adaugat:0 să iasă singur când I-o răzbi foamea sau setea… Să fiţi cu băgare de seamă,că iepuraşii rod lucrurile dc prin casă…
• Ştiu, a răspuns mama Anişoarei. Ne am gândit să-i facem o cuşcă. Apoi a scos din bufet o farfurie mare cu plăcinte cu mere şi a pus-o pe masă.Tata a destupat o sticlă cu vin să bea toată familia în sănătatea Anişoarei. A băut şi ea dintr-un pahar mic şi a ciocnit cu fiecare în parte.
• Ei, a zis mama, de mâine, fetiţa noastră începe să meargă la căminul de copii din cartierul nostru.

In timpul acesta ce credeţi că făcea Chiuş, acolo, în dosul dulapului, unde se pitulase?!  Dormea, dormea buştean şi visa. Visa că un animal ciudat şi fioros, cum nu mai văzuse niciodată, (care semăna leit cu o mătură zbârlită, cu coadă lungă de lemn) se ţine scai de el, pândind clipa când să-l înhaţe.

Cred că un astfel de vis îl chinuia pe Chiuş , pentru că tresărea mereu în somn… Dar adevărul e că şi Anişoarei începuseră să i se facă ochii mici… A mai întrebat somnoroasă de vreo câteva ori în şir: „Unde s-o fi ascuns Chiuş, unde?” Apoi s-a culcat în palul ei cu iepuraşul alb de pâslă in braţe.