Ce a vrut să spună autorul?

Cu cîte un pahar de oran­jadă în fiecare mină, spec­tatorii — nu foarte mulţi — care populaseră sala, discu­tau acum toti, fără deosebire de sex, vârstă şi categorie socială, unul şi acelaşi su­biect şi anume — aşa cum desigur bănuiţi — despre mesajul piesei.

– Mesajul înseamnă — după părerea mea, dar şi a lexiconului pe care l-am con­sultat — a precizat un vor­bitor — însărcinarea de a spune sau de a duce ceva: pachet, depeşă. Mesaj în­seamnă, totodată, comunica­rea între puterea executivă şi corpurile legiuitoare. Mesaj, din latinescul missus, înseam­nă „trimis”, ceea ce se exe­cută din ordinul sau la ru­gămintea cuiva. Mesaj mai înseamnă comunicare impor­tantă, transmisă de cineva care este considerat purtăto­rul unei revelaţii.

– Deci, să vedem, a pro­pus de îndată cel de al doilea înscris la cuvânt, la care din aceste definiţii ne fixăm, sau şi mai bine zis, cu care din ele vom opera. Ţin să adaug că mesaj în­seamnă totodată şi semnifi­caţia profundă a unei opere. Să vorbim, deci, despre ceea ce ne-a comunicat, ne-a transmis — din bunăvoinţă, din ordin, sau pe cale de re­velaţie — piesa de teatru pe care am aplaudat-o sau nu, în seara aceasta.

– Cu alte cuvinte, să spună fiecare cu ce s-a ales, să spună ce a înţeles că a avut de apărat sau de con­damnat autorul piesei, de partea cărui adevăr sau ne­adevăr este, care este decla­raţia lui de credinţă, parti­zanul sau duşmanul cărei idei filozofice, politice sau etice se mărturiseşte a fi, în dorinţa de a o propaga prin mijloacele pe care şi le-a ales.

– Eu cred că autorul a vrut să arate în această piesă — s-a exprimat şcolăreşte, numai din cochetărie, un domn foarte bine — că omul modern — şi de aceea consider că această lucrare dramatică este foarte, foarte contemporană! — trăieşte drama tridimensională, a in­capacităţii de a-și înţelege timpul în care trăieşte — un timp care refuză să-i dea certitudini fiindcă el însuşi nu le deţine, a incapacităţii de a domestici spaţiul — în sensul alegoric, a incapaci­tăţii de a ajunge la propriul său sâmbure, sfâşiat de con­tradicţii. Eu m-am recunoscut per­fect în personajul principal al piesei, care iniţial se nu­mea Adam, aluzie directă la nostalgia paradisului pierdut. De unde, se vede că în so­cietatea capitalistă nu exis­tă idealuri, există numai ambiţii şi că viaţa nu oferă compensaţii decât celor lip­siţi de convingeri.

– Nimic din toate acestea nu mi-a comunicat piesa — a intervenit cineva. Sunt con­vins că autorul nu şi-a pro­pus nici una din speculaţiile pe care, cu stupoare, le-am auzit rostite aici. Mesajul piesei este după umila mea părere, eterna şi iremediabi­la adversitate dintre individ şi societate. De aici — şi din acest punct de vedere — sunt cu totul de acord cu antevorbitorul: drama omu­lui modern, disperarea omu­lui modern în faţa unei lumi în care nu îşi recunoaşte se­menii — de unde şi decurge totala lui însingurare. Piesa mai are o idee foarte pre­ţioasă: cuvintele au devenit necorespunzătoare şi iată cum autorul atinge şi pro­blema incomunicabilităţii. Este evident, o piesă dintre cele mai contemporane.

– Daţi-mi voie să vă contrazic, ba nu, scuzaţi, să vă pun o întrebare: care este soluţia la toate nenoro­cirile despre care aţi vorbit? Pentru că şi eu am sesi­zat că mesajul piesei este adversitatea, dar nu atât în­tre om şi societate, ci mai de grabă, între om şi na­tură — ceea ce este şi mai grav.

– Nu există soluţie. Este o piesă modernă: pune pro­bleme — acesta este mesa­jul ei; nu le rezolvă, acesta este mesajul ei.

S-a lăsat o mică tăcere.

– Nu ştiu, poate n-am în­ţeles eu bine — s-a ridicai timid, un glas; nu ştiu, poa­te nu mă exprim eu bine, dar mie mi se pare — urmărind drama piesei — că ­nu este vorba decât de ad­versitatea dintre două femei care îşi dispută acelaşi băr­bat, adversitate care se trans­formă în solidaritate, în faţa morţii care îi pîndeşte, la un moment dat, pe toţi trei; cele două femei sunt gata să se sacrifice pentru a-l salva tocmai pe cel care le dezbinase timp de mai bine de un deceniu. Aşa că – nu ştiu, poate n-am în­ţeles eu bine – dar mesajul piesei este generozitatea şi puterea – fără limită – de jertfă a femeii de azi.

– Eu am citit în program că autorul piesei — n-am reţinut exact dacă e ameri­can, englez, irlandez sau suedez — îşi propune să de­maşte racilele unei societăţi pe cale de dispariţie şi să demonstreze totodată purita­tea omului simplu, din po­por.

Completamente lămuriţi, toţi, fără deosebire de sex, vârstă sau categorie socială, am mai cerut un pahar cu oranjadă.

text de Sidonia Drăguşanu, revista Teatrul, rubrica Antract, anii 60