Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
La patru ani de la apariția pe piața italiană, „La signora dagli occhiali neri”, prima traducere într-o limbă străină a Sidoniei Drăgușanu, încă mai cucerește cititori. Sub semnătura lui Alessandro Di Ludovico, Revista Vespertilla conține recenzia surprinzătoare a volumului de nuvele publicat postum în 1974, apoi reeditat în 2018 și tradus în limba italiană în 2020.
Sondarea străfundurilor ființei
„În anii dintre cele două războaie mondiale, lumea culturală românească trecea printr-o fază deosebit de productivă și fastă, în cadrul căreia o poziție departe de a fi irelevantă a fost cucerită de mișcarea „fetelor rele”. Aceste intelectuale feministe creative și tenace au reușit să-și impună principiile lor estetice și politice pentru o lungă perioadă de timp, adică cel puţin până la al doilea război mondial.
Dramaturg foarte prolific, de asemenea scenaristă, traducătoare și autoare de romane, nuvele și cărți pentru copii, Sidonia Drăgușanu (București 1908, București 1971) a fost una dintre reprezentantele de frunte ale acestei mișcării. O scriitoare capabilă să tatoneze și să prezinte relaţia de cuplu şi natura feminină penetrant și original.
Sidonia a acumulat a experiență îndelungată și în jurnalism, în presa vremii, printre altele și ca redactor al unei rubrici de „Poșta inimii”, ceea ce a făcut ca scrisul ei să se fundamenteze credibil și să se hrănească din experiențele direct și indirect trăite. Interesul ei pentru dinamica profundă care animă și determină interacțiunile dintre cele două sexe și repercusiunile lor apar cu o mare putere expresivă în colecția de povestiri publicate postum – mai exact în 1974 – cu titlul „Doamna cu ochelari negri”. În cele paisprezece nuvele, protagonista este întotdeauna, sau aproape întotdeauna, o femeie într-o formă oarecum abstractă, aproape ca și cum ar fi „femininul”, dar cel mai adesea sub forma unei persoane foarte concrete, conștientă, puternică și capabilă să dea sens propriilor evenimente și să-și găsească propriul drum chiar și printre cele mai dure adversități sau într-o stare profundă de deziluzie.
Criteriul după care au fost ordonate poveștile în cadrul volumului ține de modul în care acestea reflectă schimbările pe care societatea românească le-a experimentat, ca și alte societăți europene, de-a lungul anilor (în special în al doilea sfert al secolului al XX-lea), şi în special transformările modalităţilor prin care femeia își asumă, în felul ei propriu, modul de a relaționa cu bărbații și de a gândi relațiile cu sexul opus. Prin urmare, autoarea adoră să se joace și să ironizeze clișeele referitoare la rolurile și trăsăturile bărbaților și femeilor în societate și o face cu mare rigoare și severitate: punându-și personajele în dificultate, forțându-le într-un colţ.
Femeile din poveștile ei sunt uneori nemiloase, alteori fragile, alteori viclene și calculate, uneori înțelegătoare până la punctul în care își pierd stima de sine, dar sunt, de asemenea și triumfătoare moral asupra unei lumi perfide şi batjocoritoare.
Bărbații, pe de altă parte, par în mare parte slabi, cinici, meschini, prostește plini de ei înșiși sau incapabili să înțeleagă profunzimea situațiilor și a mesajelor care îi privesc, dar în circumstanțe diferite manifestă o sinceritate greu de egalat de interlocutorii lor. Trăsăturile care ies în evidență în toate poveștile sunt eleganța și eficacitatea rară cu care sunt ilustrate interioritatea, experiențele personale și experiențele psihologice complexe ale tuturor personajelor: descrierea vie a câtorva gesturi sau evenimente, chiar secundare, este un instrument cu care Sidonia Drăgușanu materializează în pagină trupuri și experiențele lor, reușind, ca regizor priceput, să dea credibilitate unor situații atât de absurde încât par teribil de reale.
Exemplare și singular incisive sunt, în acest sens, non-dialogul voalat în ironie a doi prieteni, care este și un metalog profund, în timp ce ultima poveste, cea care dă titlul volumului, este un rezumat excelent al unui mod foarte personal de a interpreta scrisul, o reprezentare demnă a abilităților narative ale autorului, a modului firesc în care poate recunoaște și simula labirinturi mentale și apoi să le exploreze cât mai mult posibil rutele interne precum si structura externă.
Odată cu publicarea în limba italiană a „Doamnei cu ochelari negri”, prima traducere a Sidoniei Drăgușanu într-o limbă străină, editura Elliot a făcut o muncă admirabilă și de mare importanță, atât pentru acuratețea traducerii Luisei Valmarin cât și pentru valoarea intrinsecă a lucrării și a relevanței acesteia. A face aceste povești, ale Sidoniei Drăgușanu, accesibile publicului italian implică mai mult decât deschiderea unei uși spre o mișcare literară interesantă, dar şi stimularea la reflecție critică asupra unor clișee dăunătoare.”
