Scris de pe / 0 Comentarii

Viața sentimentală a Sidoniei s-a înscris perfect în eșantionul reprezentativ al cititoarelor sale: iubiri refuzate, iubiri consumate, trădări și suferințe. Legendele urbane ale vremii vorbeau despre o pasiune mistuitoare pe care o făcuse scriitorul Ion Vinea pentru „frumusețea flamandă” a Sidoniei Drăgușanu, după cum scrie Constantin Țoiu în „România literară”. Vinea fondase în anii 20-30 revista „Contimporanul”, care susținea valul avangardist de scriitori tineri.

N-au rămas prea multe urme ale acestei pasiuni, în afara câtorva mai degrabă anecdote de folclor. Paradoxal, se pare că presa vremii nu era interesată de subiect. Ion Vinea avea această poreclă căpătată de pe urma originii paterne – Englezul – dar și pentru că era un bărbat fin, elegant, rafinat. Era renumit și pentru capacitatea lui de a iubi trei femei în același timp… Una dintre ele, Sidonia, refuza cu îndărătnicie să-i cadă în brațe, deși tot o legendă spune că într-o iarnă geroasă, când o condusese acasă, Vinea ar fi rămas mai bine de un ceas în fața ferestrelor ei, iar ea, când l-a găsit așa nins și înghețat, l-ar fi invitat în casă.

Totuși, nu i-a împărtășit pasiunea lui Vinea. Sidonia a preferat să-și trăiască propria pasiune fără șanse: dragostea pentru Miron Radu Paraschivescu, poet comunist în ilegalitate, apoi contestatar al comunismului după instaurare.

Sidonia l-a cunoscut în 1942, când erau colegi la unul din nenumăratele ziare la care colaborau amândoi în epocă.

Sidonia pe care am întâlnit-o şi cu care îmi descopăr împreună <le sens de ma propre vie>, nu prin munca noastră – comună – ci tocmai prin răgazul, prin vacanţa noastră, atunci când amândoi nu facem nimic. Cât de rare şi mizerabile în fond sunt amorurile care (se) nasc între „colegii” de muncă, între camarazii de breaslă. Bărbatul ca şi femeia care muncesc laolaltă se simt reciproc degradaţi şi urâţi unul în faţa altuia. Tocmai fiindcă nu sunt ei, sau fiindcă n-au ştiut să fie ei înşişi, osebit de munca pe care o fac.”,

 

nota Miron în jurnalul personal, un document de o sinceritate dureroasă, care a fost publicat inițial în Franța, după moartea autorului, sub titlul „Jurnalul unui eretic” („Journal d’un heretique”, 1976).

 

Relația Sidoniei cu Miron a pornit din start ca o camaraderie și așa a rămas până la moarte, deși probabil mai mult datorită dragostei pe care ea i-o purta au fost și căsătoriți, din 1945 până prin 1950. Când a cunoscut-o pe Sidonia, Miron suferea după Loti, prima lui nevastă și unica iubire, după toate aparențele, și traversa o perioadă de celibat autoimpus. Avea un temperament schimbător, capabil de mari pasiuni, dar și de depresii fără sfârșit. Miron moștenise, se pare, o boală psihică de la mamă, iar climatul socio-politic interbelic și de după război i-au accentual stările ciclotimice. O vizită făcută în Iugoslavia lui Tito – în timpul căreia a asistat la câteva procese publice în care „tribunalul poporului” își condamna eroii la moarte – i-a declanșat o criză psihică lui Miron. Nu așa văzuse el comunismul.

A avut mai multe internări în sanatorii, cele mai grele chiar în timpul căsniciei cu Sidonia. În perioadele de acalmie rămânea un contestatar de profesie, un neadaptat, ceea ce nu-i ușura existența. Sidonia îi tempera adesea pornirile spunându-i jumătate ironic, jumătate duios, că „ar fi păcat să facă pușcărie pentru asta”.

Jurnalul unui cobai” (traducerea românească a „Journal d’un heretique”, jurnalul lui MRP între 1940 și 1954), publicat și în România după 1990, ridică un pic cortina sub care se ascunde viața intimă a Sidoniei după ce l-a cunoscut pe Miron.

El o vede când iubită, când camaradă, când povară, piedică în calea găsirii unei fete pe care s-o iubească și cu care să aibă un copil. Miron nu spune nicăieri de ce e incapabil s-o iubească pe Sidonia, dar cine poate spune motivul pentru care iubim sau nu?

Sidonia mă-ntreabă dacă-o iubesc. Eu n-o iubesc, şi stau cu ea fiindcă mi-e o tovarăşă bună, inteligentă şi fiindcă într-o bună măsură m-am obişnuit cu ea, într-un minim de confort. Ea ţine locul mamei pentru mine, asta e! Iubirea mea pentru ea, dacă se poate numi iubire, e una cam filială. Când mă întreabă dacă-o iubesc, ce-i pot eu răspunde? îi spun că nu. Că îmi place, dar de iubit n-o iubesc. Se supără şi plânge. (…) Cartea lui Mihai Sadoveanu mă învaţă să înlătur şi acest lucru: sincerităţile inutile. Nu adaug nimic legăturii şi libertăţii mele faţă de Sidonia dacă-i spun că n-o iubesc. N-am să-i mai spun. Am să-i răspund echivoc sau chiar afirmativ, când are să mă mai întrebe. Şi am să mă despart de ea îndată ce voi simţi o mare nevoie să fiu singur sau şi – mai sigur – îndată ce voi da de o femeie pe care s-o iubesc cu adevărat. Dar pentru ca să ştiu şi pentru ca să pot iubi cu adevărat o femeie, e nevoie să fiu sincer cu mine însumi. Să ştiu ce vreau şi să-mi cunosc acest adevăr al meu.”

Viața celor doi scriitori împreună are accente diverse, de la situații mundane – Miron se închidea în „privată”, singurul loc în care se simțea singur, ca să creeze, în garsoniera pe care o împărțea cu Sidonia – până la discuții filosofice despre valoarea omului, regimul social sau politic și gelozii pe cine reușește să scrie mai ușor în pană de inspirație.

Sidonia sta pe pat şi scria; scria, e un fel de a spune, căci mă uitam din când în când la ea, cu coada ochiului: o pândeam şi o uram de moarte când mă gândeam că ea o fi putând să scrie. <Uite cum mă fură!> îmi spuneam. Dar am constatat cu mare bucurie că nici scrisul ei nu progresa deloc. În odaie era un aer înăbuşitor, să mori sufocat, nu alta! Am deschis geamul. Nici Sidonia nu mai putea să scrie. Am întrebat-o: <Merge>? Mi-a răspuns că nu merge deloc. Asta m-a mulţumit niţel. O uram şi-i doream din toată inima să nu poată scrie. M-am întins pe pat, lângă Sidonia care nu se dădea bătută; tot mai încerca să scrie. Am căutat s-adorm, şi am simţit că ea începuse să scrie. Scria mereu. Asta m-a neliniştit şi n-am mai putut să adorm. <Aşadar, îmi spuneam, cum renunţ eu la scris, începe ea să scrie!> M-am sculat şi simţeam că mă sufoc: respiram greu, căscam gura şi trăgeam aer cât puteam, dar nu simţeam nicio uşurare, parcă eram un peşte pe uscat. În sfârşit, am constatat cu plăcere că nici ea nu mai scria. Era şi ea <în pană>.”

După criza psihică, în 1948 Miron se decide să facă o schimbare majoră în viața lui, să demisioneze de la ziar, să se mute în provincie și s-o părăsească pe Sidonia, care-i spunea că se simte „din ce în ce mai om întreg lângă el”. E tot mai preocupat de moarte, de nemulțumirea că nu reușește să lase în urmă un roman sau o carte suficient de mare pe măsura părerii pe care o are despre el însuși, așa că ajunge la concluzia că un copil ar fi până la urmă ceea ce i-ar împlini destinul. În același timp are remușcări cu privire la Sidonia, datorită căreia ajunsese într-un oarecare echilibru funcțional.

Eu sunt aici graţie Sidoniei. Dacă scriu, scriu graţie ei. Dar n-o iubesc ca pe Cornelia. (Şi trebuie să adaug: dacă scriu cum scriu.) Poate cu Cornelia aş scrie altfel, mai bine. Poate n-aş scrie deloc. Stau cu Sidonia dintr-o mare obligaţie etică; dar doresc atâta să am o altă femeie! Doresc, dar nu îndrăznesc să mă despart de Sidonia. De ce? Îi sunt obligat Sidoniei. E un contract pe care n-aş vrea să-l calc. Dar voi putea? Dacă vreau să creez, cum aş putea-o face, oare, fără o etică? Dar cum aş putea-o face fără dragoste? Nu, nu pot ieşi din această dilemă: ori trăiesc etic şi creez oricum – ori trăiesc în iubire (şi asta egalează paradisul). Trebuie, oricum, să optez. Compromis nu se cunoaşte în actul de creaţie, asta e sigur. Să te decizi, să optezi!”

Deși se mai căsătorește de câteva ori până la moarte, Miron rămâne profund legat de Sidonia, și ea de el, într-o prietenie care a sfidat normele sociale. Ce femeie reușește să le fie prietenă și confidentă chiar și nevestelor fostului ei bărbat? Iar Sidonia a reușit lucrul ăsta.

În 1971 aveau să se stingă amândoi, la trei luni distanță unul de celălalt, în același salon al Spitalului Elias.

Citește mai mult despre viața Sidoniei Drăgușanu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.