Scris de pe / 0 Comentarii

Femeia în literatura interbelică apare deseori portretizată așa, ca o persoană care e capabilă să își reprime dorințele de realizare personală imediat ce se îndrăgostește. Și azi e la fel. Multe femei devin dependente de jumătatea lor, uitând să mai fie oameni întregi pe cont propriu. Altele, însă, furate de valul curentului feminist, inversează dinamica puterii în cuplu și se mint singure că pot fi și mamă, și soție, și fiică, și soră, și femeie de carieră, toate în același timp și la fel de bine. E un miraj al egalității cu bărbatul în care credem multe dintre noi. Și eu am crezut, până la un punct. Dar egalitatea există doar până când devii mamă. Apoi, regulile biologiei te fac să fii veșnic mai legată de prunc decât ar fi un bărbat, și singura soluție de a nu suferi și de a nu-ți distruge relația de cuplu este să accepți că nu există egalitate perfectă. Și să te bucuri că ești femeie.
De cele mai multe ori, poveștile de dragoste citite în cărți se deosebesc de cele din viața reală prin simplul fapt că sunt relatate dintr-o ipostază unică, cea a povestitorului, fie el bărbat sau femeie. În realitate, relația de cuplu este un organism viu, care se modelează și se transformă zi de zi, în funcție de copilăria și de rănile nevindecate ale fiecăruia, de greutățile care se ivesc de-a lungul drumului și de reacțiile pe care fiecare alege să le aibă sau, din contră, nu reușește să și le stăpânească.

 

Citește continuarea articolului scris de Mădălina Sultan, pe blogul În căsuța Oliviei, în cadrul competiției Superblog 2019

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.