Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
Stătea un băieţaş într’o seară de toamnă, călare pe un scăunel. Ţinea o nueluşă de alun într’o mână, purta pe cap un coif ţuguiat, de hârtie, şi striga, striga întruna :
—Di, căluţule, di !
Jos, pe covorul din încăpere, se înşirau, aşezate după mărime, avioane şi vaporaşe, făcute toate, cu îndemânare, de Tudoraş, din filele unor cărţi cu poveşti.
La picioarele băiatului, tot pe co¬vor, zăcea o carte. Era încă nouă şi întreagă. Pe scoarţa ei verde, stătea scris mare, cu litere aurite : Florile din grădină. Şi pe fiecare pagină, o mână meşteră de’ pictor zugrăvise câte-o floare: un bujor înfoiat şi roşu cum e para focului, un crin svelt şi alb, cu lujerul drept ca o lumânare, o crizantemă creaţă ca un cap de căţeluş alb şi lăţos, o garoafă cu petale dese şi uşor încreţite, un fir gingaş de mărgăritar, cu floricelele ca nişte clopoţei, un stânjenel cu peta¬lele străvezii, ca aripile unei gâze…
Băiatul primise cartea în dar, nu¬mai de două zile, de la bunicul său şi — minune ! n’o rupsese : îi plăcea s’o ţie pe genunchi, s’o răsfoiască încet, să întârzie îndelung cu privirea pe florile zugrăvite cu atâta iscusinţă pe fiecare filă… Ii erau dragi florile lui Tudoraş, dar parcă mai dragi îi erau coifurile, vaporaşele şi avioane¬le pe care ştia să le facă… Cu greu se stăpânise, nu odată, ci de zeci de ori, să nu smulgă, una câte una, şi foile acestei cărţi…