Publicistică

Unde sunt vremurile când negustorii din piaţă, patronii şi băieţii de prăvălie îşi întâmpinau clienţii cu ploconeli, cu „săru’mâna”, cu „să trăiţi”, cu „mai poftiţi pe la noi”, când îi petreceau până la uşă cu o politeţe onctuoasă şi uneori penibil de servilă? Unde sunt vremurile când negustorul nu numai că nu se uita strâmb...

Cucoanelor, haideţi să facem şi noi o ispravă să ne meargă pomina! Haideţi, cucoanelor — noi astea care ne întâlnim odată pe săptămână în paginile acestei reviste – hai să facem un legământ, să pornim noi ofensiva rezistenţei contra speculei. Haideţi, cucoanelor! Am un plan grozav, cu reuşită sigură, sută la sută. Un plan, trebuie...

Mă aşteptam să văd anul acesta prin vitrine cu totul altfel de mărţişoare, mărţişoare mai de actualitate, nu anacronicele fleacuri și fleculeţe în forme felurile dar mereu aceleaşi pe care dăm zeci și sute de mii de lei ca să le purtam o zi-două și apoi să le azvârlim într-o cutie cu alte obiecte eteroclite....

Prin ‘37-‘38 am citit într-o revistă americană rezultatul unei anchete cu următoarea temă: „Cea mai bună metodă pentru a reţine bărbatul iubit”. Se înţelege, întrebarea se adresa numai femeilor (deşi cel mai sincer răspuns poate că tot un bărbat ar fi fost în stare să-l dea) si ele s-au grăbit să participe într-un număr cât...

„Ah, bărbaţii… ce fiinţe fără inimă, ce fiinţe primitive, rudimentare, brutale, abjecte, perverse. Mi-e silă de ei, n-am să mai iubesc niciodată, să mă iei la palme, să mă faci de râs în stra­dă, dacă o să mă mai vezi vreoda­tă îndrăgostită… A, nu spun că o să-mi petrec viaţa singură, că o să mă...

– Să stăm de vorbă la o masă rotundă, m-am adre­sat eu cu totul la întâmplare, dar prin sondaj se­lectiv, unui grup de specta­tori şi spectatoare, în pauza dintre un act şi altul, în foyer-ul unui teatru. – Dar de ce trebuie, ne­apărat, să fie masa rotundă? am auzit un glas ridicat agresiv peste capetele...

– Hotărât, în teatru, în contextul feno­menului teatral actual, — spuneţi-i mă rog, cum vreţi ! — se poate vorbi despre un ade­vărat moment al regizorului, a puterii lui absolute, discreţionare, declara — sigur, cu mai multă convingere decât poseda — un spectator înrăit, adică reperabil la toate pre­mierele. – Da, da, e momentul regizorului,...

Cu cîte un pahar de oran­jadă în fiecare mină, spec­tatorii — nu foarte mulţi — care populaseră sala, discu­tau acum toti, fără deosebire de sex, vârstă şi categorie socială, unul şi acelaşi su­biect şi anume — aşa cum desigur bănuiţi — despre mesajul piesei. – Mesajul înseamnă — după părerea mea, dar şi a lexiconului...

Cortina se rostogolise și ea în hohote de râs — aproape leşinată! — după ultimul act al farsei în care auto­rul cumulase cele mai insolit-comice situaţii, reuşind să descurce tot ce încurcase nesilit de nimeni, în actele unu şi doi, folosind toate qui-pro-quo-‘urile posibile şi incredibile, replicile cele mai ping-pong — cu un haz ime­diat,...