Seara răspunsurilor 

„Seara răspunsurilor”, piesă de teatru scrisă de Sidonia Drăgușanu, a avut premiera la Teatrul Mic Bucureşti în 1957. Regia Ghebal GEORGESCU, distribuţie Ludovic ANTAL, Eugenia BĂDULESCU, Dona CAROZZI, Aurel CIORANU, Corina CONSTANTINESCU, Dorina DONE, Arcadie DONOS, Tatiana IEKEL, Leontina IOANID, Valeriu LEFESCU, Puica STĂNESCU

PERSONAJELE

IRINA NANEŞ, 34-36 ani, actriţă
TIBERIU NANEŞ (TIBI), 40-45 ani, actor
SENTA VICOL, 34-36 ani, actriţă
MARCELA, 50-52 ani, actriţă
DANA PASCAL, 20-22 ani, actriţă
COSTACHE GIURCĂ, 35-38 ani, regizor
ŞERBAN, 40—43 ani, directorul teatrului
VALENTIN, 25-26 ani, actor
LISAVETA, 48—50 ani, spălătoreasă
TINA, 45—46 ani, cabinieră
PROPRIETĂREASA, 65-70 ani

ACTUL I

TABLOUL 1

Acţiunea se petrece în zilele noastre, undeva într-un oraş de pro-
vincie de la Dunăre.

Locuinţa soţilor Naneş. O cameră spaţioasă, mobilată fără pre-
tenţii, dar plăcută, confortabilă, îmbrăcată în covoare şi cretoane.
Un divan larg, fotolii, o lampă cu picior şi cu abat-jour mare, un
scrin, o canapea îngustă, o masă rotundă. Cîteva tablouri, cîteva
rafturi cu cărţi. O sobă albă de faianţă. în faţa sobei, cleştele şi lo-
pata pentru jar şi cîteva lemne. Telefonul — aşezat pe o măsuţă în-
tre cele două ferestre. Locuinţa este la etajul I. O uşă înstînga, în-
tredeschisă, lasă să se vadă cea de-a doua încăpere, în care se află un
pian. Prin uşa din dreapta se ajunge în vestibul.

E o zi de iarnă. Prin ferestre se vede ninsoarea. E după-amiază
-— începe uşor să se întunece.

La ridicarea cortinei, Irina Naneş (e frumoasă, dar cu o expresie
roce, severă) stă rezemată, în picioare, de sobă. E îmbrăcată într-o
rochio de interior, sobră. Poartă părul strîns într-un coc.

Tiberiu Naneş (peste 45 de ani) e un bărbat interesant, cu un far-
mec deosebit, de care este conştient şi pe care şi-1 dirijează. E îm-

 

brăcat într-un halat de casă din stofă. E înalt, suplu. Gîtul — în-
făşurat într-o compresă. Pe masă, o valiză cu capacul ridicat (în-
toarsă cu spatele spre public).

TIBI (trage sertarul de jos al scrinului, caută ceva. Nu gă-
seşte. Mormăie): Undedracu or fi… Aici erau…

IRINA fsurîde stins — cu o ironie tristă. Stă nemişcată,
lipită de sobă, cu braţele lăsate in jos).

TIBI (continuă să caute — superficial, pe deasupra): Nu
sînt… (Oftează. Se întoarce cu faţa spre Irina, o pri-
veşte un moment lung,stînjenit. Ezită s-o întrebe, parcă
ar aştepta să-l întrebe ea ceva.)

IRINA (privirea ei trece dincolo de el).

TIBI (jenat): Spune-mi, te rog, unde sint pantalonii mei de
schi? Erau aici, în sertar… Unde i-ai pus?

IRINA (sec): în sertarul de la mijloc.

TIBI: Mulţumesc. (Trage sertarul de la mijloc, găseşte pan-
talonii, îi scoate, îi examinează rapid, îi azvirle pe
masă, lîngă geamantan. Se aşază în fotoliu, îşi aprinde
o ţigară, se uită pe sub sprîncene la Irina.) Schiurile
mele slnt tot în pod?

IRINA (absentă): Tot.

TIBI: O să urc să le iau. (Pauză. Din nou îi caută privirea;
nu-i este uşor să spună cele ce urmează.)Te informez că
deocamdată îmi voi lua doar strictul necesar pentru
douăsăptămîni la munte… (Ezită.) Pe urmă —după ce
mă voi întoarce… îmi voi lua restul… (Ezită.) Ţi-aş
fi foarte recunoscător dacă mi-ai trimite tu (ezită)
…tot ce consideri că e al meu… în general… numai
lucrurile de îmbrăcăminte, cărţile, şi dacă o să fii
de acord…

IRINA (sec): O să fiu de acord!

TIBI (în continuare, timid): Pianul… nu l-aş lua, dar…

IRINA (categoric): Fără explicaţii; te rog!

TIBI (pauză): Bineee… (Pauză.) Plec mîine dimineaţă…
la prima oră…