Scris de sidonia pe / 0 Comentarii
În spațiul cultural românesc a reapărut în ultimii doi ani un nume celebru cândva, în lumea interbelică și postbelică bucureșteană: Sidonia Drăgușanu. A fost scriitoare, jurnalistă, dramaturg, a fost fiică de „generăleasă”, iubită și nevastă de poet, confidenta multor inimi plânse, pe care le alina cu sfaturile ei în paginile revistelor de femei sau mai târziu, la televiziunea națională, în emisiunea „Curierul inimii”. Sidonica, cum o alinta soțul ei, Miron Radu Paraschivescu, a fost o femeie veselă și bună ca pâinea caldă din versurile ei. Avea un umor nebun și o poftă de viață pe măsură, iar toate astea răzbat din scrierile ei. Doar că oamenii, oricât ar fi de buni și dragi, și cunoscuți la timpul lor, se uită. Învierea a fost posibilă, în cazul Sidoniei, prin reeditarea cărților ei. Așa am ajuns și eu să aflu de Sidonia Drăgușanu și am început, la cererea familiei, să-i redescopăr viața și opera. Rolul meu în povestea Sidoniei e de narator stângaci, cronicar superficial al unei existențe de o frumusețe și adâncime încă necuprinse. Pentru că deși citesc, începând din 2017 încoace, tot ce a scris Sidonia sau ce i s-a scris (în corespondența păstrată de familie) am senzația că tot nu reușesc să ajung la esența acestei femei remarcabile, la sufletul ei frumos, care doar se ițește, când și când, printre personajele ei feminine, ca un chip de fecioară sfioasă, dar șugubeață, la fereastra casei părintești.
Citește amplul material despre Sidonia Drăgușanu și opera ei, realizat de Dollores Benezic în Revista Marea Dragoste