Scris de pe / 0 Comentarii

     Dacă ar fi să aleg un roman definitoriu pentru stilul de excelentă povestitoare al Sidoniei Dăgușanu, acesta ar fi „Una din noi e de prisos”. Scris în prima jumătate a carierei, în 1946 – la aproape zece ani distanță de debutul cu „Într-o gară mică” – romanul de față reprezintă cel mai bun, mai copt, mai autentic „copil” al ei. A fost urmat de alte două romane – „Jurnalul Aurorei Serafim” (apărut în 1957, reeditat în 2018 la Editura Hoffman) și „Dragoste rea” (1960) – după care avea să scrie numai piese de teatru și cărți pentru copii.

     În 1946 Sidonia avea 38 de ani, era într-o căsnicie cu multe culmi și văi cu poetul Miron Radu Paraschivescu, făcea presă de mai bine de un deceniu și ținea săptămânal una dintre cele mai apreciate rubrici din revista „Femeia și Căminul”. O pagină de suflete pe tavă, mângâiate, oblojite, răsfățate, sfătuite de „Catrinel”, pseudonimul sub care avea să publice și cartea de față. Pagina se numea „Spune-mi secretul tău”. Cititoarele erau îndemnate să-și trimită dilemele sau frământările sentimentale pe adresa redacției, iar Catrinel (Sidonia Drăgușanu) le răspundea cu empatie, înțelepciune, uneori severă, alteori cu fin umor.

     Catrinel devenise, în numai câțiva ani de existență a rubricii, un nume cunoscut și apreciat, așa încât Sidonia a preferat să-și publice cel de-al doilea roman sub acest pseudonim. Poate spera la un succes mai mare, poate era doar tracul scriitorului care avusese succes cu romanul de debut și își setase exigențe atât de mari pentru următorul încât n-a mai avut curaj să-l semneze cu propriul nume. Sau poate că alegerea stilului epistolar făcea mai plauzibilă asocierea cu Catrinel, cunoscuta confidentă a inimilor, iar asta sporea autenticitatea romanului.

     Cert e că volumul a fost bine primit de public, a beneficiat de „reclamă” chiar în pagina de lucru a lui Catrinel, din revista „Femeia și căminul”, în vara lui 1946: „Orice femee se va recunoaște și se va regăsi, cu toate problemele ei sentimentale, în eroina romanului UNA DIN NOI E DE PRISOS, de Catrinel” – titra ziarul.

Succesul „de casă” al primei ediții a fost urmat, în 1947, de o ediție a doua anunțată triumfător de Editura Vatra, chiar pe copertă.

 

     Dar în ciuda succesului la public, se pare că secretul identității lui Catrinel a rămas bine păstrat până după moartea ei. Într-un ziar din 1971, la poșta redacției („Curier săptămânal”) era publicată scrisoarea doamnei „Tutti din Arad” care își amintea că în urmă cu 26 de ani, în 1945, îi scrisese lui Catrinel despre cum reușise ea să-și despartă soțul de amantă (a procedat cam ca Miluș cu Ileana), iar Catrinel i-a publicat scrisoarea și i-a și răspuns într-o manieră care i-a rămas doamnei la suflet.

     „Cât de blând, cât de frumos mi-a răspuns atunci această doamnă Catrinel. Ba chiar m-a felicitat, m-a încurajat, a făcut alt om din mine, sfatul şi încurajarea dumneaei mi-au fost de mare folos. Astăzi, cei doi copii ai mei, pe atunci micuţi, au crescut, au zburat din cuibul părintesc, copiii mi-au făcut alţi doi copii, am o noră şi un ginere…”, scria în 1971 doamna din Arad care voia să sublinieze cu asta importanța vorbei bune spusă la timpul potrivit.

     I-a răspuns ziaristul Mihai Stoian, dezvăluind și cine se ascundea în spatele pseudonimului: „Ţin să-mi fac o datorie de onoare în a vă spune că, sub semnătura Catrinel de odinioară, se ascundea scriitoarea de mare sensibilitate și profundă omenie (prematur stinsă din viaţă în primăvara aceasta), talentată autoare dramatică şi prozatoare, Sidonia Drăguşanu. Cred că pot considera rândurile dumneavoastră drept cel mai preţios omagiu adus muncii — de decenii — și harului real, al regretatei scriitoare.”

     Catrinel „a murit” mult înaintea Sidoniei, dar urmările sfaturilor ei pare că au marcat câteva generații. Iar azi, când familia Sidoniei Drăgușanu reeditează acest roman, iată, ne bucurăm și noi de rodul, de gingășia lor.

     Citite azi, în epoca Internetului, scrisorile trimise la redacție de femeile anilor ‘40 par desuete. Dar ele conțin aceleași vechi și actuale „secrete” omenești: ea îl iubește pe el, dar el e însurat sau o iubește pe alta; el îi promite marea cu sarea, dar nu se ține de cuvânt; ea e căsătorită, dar descoperă că dragostea a pălit sau că e în altă parte; ea iubește pe unul, dar părinții vor s-o mărite cu altul.

     Lui Catrinel îi scriau și bărbații, căci și ei aveau secrete sau dezamăgiri în amor. Și totul părea suspendat într-o bulă frivolă și atemporală, preocupată doar de micile drame de budoar, în timp ce omenirea trecea prin cele mai grele schimbări istorice.

     România ieșise șifonată, ca toată Europa, din cel de-al doilea război mondial și se îndrepta, cu naivitate, spre următorii 40 de ani de comunism. Romanul pe care Sidonia îl publică exact la această cumpănă istorică, înainte de instaurarea cenzurii proletcultiste ce avea să-i muște din următoarele cărți, este și el cântecul de lebădă al unei lumi bune, boeme, îndelung idealizate, la care ne uităm și azi cu nostalgie.

     Sidonia pune în cel de-al doilea roman al ei toată priceperea literară și experiența de viață (a ei și a celor care-i scriau zilnic la revistă), reușind astfel să creioneze o mână de personaje autentice, rupte din România interbelică, într-o poveste cu nerv și suspans.

     Totul începe în 1932-1933, când Hitler venea la putere în Germania, iar temperatura lumii creștea încet, într-o oală ce avea să dea în clocot. Nimic din semnele de afară nu răzbătea, însă, în lumea mică și roz a pensionului bucureștean, la care Aurora îi făcea ochi dulci doctorașului ei, crescându-și singură temperatura prin scufundarea termometrului în ceai.

     Nici după ce abandonează școala, ca să fie „doamna doctor Negoianu”, lumea Aurorei nu devine mai permeabilă la frământările externe. Caruselul ei sentimental amețitor, pe care-l descrie cu atâta vitalitate și amănunțime în scrisorile către Catrinel, e suficient de acaparator încât să nu vrei să știi și să nici nu-ți pese ce se petrece în lume. O dulce-amară iluzie în care trăim mulți dintre noi și azi, amăgându-ne că dacă nu știm, nici nu ne afectează.

     Viața de nevastă nefericită, într-un orășel prăfuit de provincie – fie el chiar port la Dunăre, cum era Turnu Măgurele –, o înfășoară și mai mult în coconul propriilor angoase, fără să lase să treacă de ele frământările lumii.

     Abia când ajunge în București, femeie divorțată, independentă, cu un copil, Aurora dă piept cu viața pe cont propriu, îi simte amenințările și-i suportă cruzimea: antisemitismul în creștere, apariția legionarilor, rebeliunea și masacrele, cutremurul devastator din 1940, apoi războiul cu toate urmările lui, refugierea la țară de frica bombardamentelor. Toate își fac loc în viața și în scrisorile Aurorei, printre suspine din dragoste, doruri, blănuri de vulpe și mobilier Bidermeier.

     Altfel, viața era dulce în Bucureștii anilor 30, cu cârciumioare boeme, mâncare bună, vin din belșug, femei cochete, domni stilați, flirturi cât cuprinde. Aflăm din scrisorile Aurorei care erau cele mai în vogă localuri din București, cum petrecea clasa de mijloc, ce muzică asculta la discuri de patefon, ce materiale, dantele, blănuri, argintării și mobile erau la modă, ce complimente iscusite le făceau domnii ca să ajungă la inima sau în patul unor doamne – „semeni cu Greta Garbo, dar ești mult mai bine ca ea” – cum apelau doamnele la ghicitoarele din Colentina ca să le dea în bobi sau să le citească în cafele viitorul.

     Toate astea, filtrate prin mintea și firea schimbătoare a femeii semi-educate, asimilată însă clasei intelectuale a societății – Aurora renunțase să-și mai dea Bacalaureatul ca să se mărite, totuși, într-o perioadă în care puține femei ajungeau să facă studii superioare, ea reușește să-și câștige decent existența în anii 40 făcând muncă intelectuală într-o firmă din București și având servitori acasă.

     Aflăm din scrisorile Aurorei canoanele vremii în materie de parvenire și bun gust, aflăm idealul părinților, dar și al fetelor (un băiat cu stare, de familie bună), aflăm că femeia în general nu ieșea din vorba bărbatului (chiar dacă nu era de acord cu ea) și că odată măritată, chiar dacă era educată și capabilă să se întrețină singură, prefera să fie întreținută de soț, ca să se dedice familiei.

     Apoi a venit comunismul și nimic din toate astea n-a mai contat, dar povestea imaginată de Catrinel se oprește, inspirat, exact înainte. Așa că, citind-o azi, nu-ți poți reține un zâmbet amar la gândul că toată averea lui Cornel și a Ilenei a fost naționalizată sau că sacrificiul lui Izu, de a se însura cu o femeie cu zestre, a fost în zadar. Ca și celelalte romane ale Sidoniei, și acesta este o pagină din istoria României. Una scrisă la feminin, sentimentală, dar nu mai puțin autentică.

     Regăsești în cartea Sidoniei toate tipologiile vremii: fata de pension dornică de măritiș cu orice preț; tânărul fără posibilități, întreținut de o femeie matură; ofițerașul cartofor vânător de zestre cu mireasă tânără și naivă la pachet; femeia plictisită/dezamăgită în căsnicie, căutătoare de amoruri alternative.

     Modelele se repetă cu fiecare generație nouă care intră în malaxorul vieții, de parcă nimeni n-ar învăța nimic de la alții, ci numai din propriile greșeli. Fetele tinere visează să obțină ceva ce mai târziu, ca femei, vor disprețui. Și „e groaznic să vezi deodată toate scăderile, să vezi deodată toate urâţeniile omului pe care l-ai iubit, pe care dragostea ta l-a înfrumuseţat, l-a idealizat”, îi scrie Aurora lui Catrinel, dezamăgită, ani mai târziu, de primul ei amor.

     Dincolo de micile detalii specifice epocii, povestea Aurorei este aproape banalizată prin repetare la scara istoriei de milioane de ori. Dar măiestria Sidoniei, ritmul alert al scriiturii o face atât de captivantă, încât nici nu simți când trec 12 ani din viața Aurorei, Anișoarei, Ilenei, a lui Sandu, Dinu, Tibi sau Rudi.

     Aurora pornește în aventura epistolară cu cea mai bună prietenă a ei de când era o fetișcană naivă, cu ochi alunecoși și inimă zburdalnică – un pericol pentru toate femeile mature care vor să-și păstreze bărbații – și ajunge la rândul ei o femeie atentă la fiecare fluturare de gene tinere, inclusiv ale surorii ei mai mici. Scrisorile ei sunt un frumos parcurs sufletesc al larvei care devine fluture, al fetei necoapte care crește și devine femeia pârguită și jinduită de mulți, dar dăruită numai aceluia care știe s-o culeagă.

     Dar chiar și atunci când se lasă „culeasă”, în final, Aurora nu are parte de tihna pe care o visa. Pentru că în viață întotdeauna „cineva e de prisos”, unii coboară pentru a le lăsa loc altora care urcă spre fericire – ăsta e secretul echilibrului în univers, constată Aurora – iar în dragoste, ca și în viață, nu poți fi niciodată sigur că odată ajuns la fericire n-o vei pierde a doua zi.

     „Crezi că există un singur om care să fie sigur că va simţi şi mâine ceea ce simte azi?”, o întreabă Tibi pe Aurora punându-i un inel pe deget. Ce sucită declarație de dragoste făcută de omul pe care l-ai așteptat tot războiul să te fericească, să te ia ca să fii a lui „până la adânci bătrâneți”! Ce mod pervers de a te ține cu inima pe jar chiar și atunci când te ia de nevastă și crezi că lucrurile vor rămâne așa pentru totdeauna. Ce final fericit, nesigur, dar atât de realist, ca în viață, alege Sidonia/Catrinel pentru eroina ei, care văzuse destule „femei cu o viaţă devastată de o mare dragoste” și înțelesese între timp că nimeni nu e la adăpost de capriciile destinului.

 

Dollores Benezic

www.dollo.ro

Reeditarea operei Sidoniei Drăgușanu este un demers al familiei. Până acum au fost republicate:

  • Într-o gară mică – roman (2017)
  • Doamna cu ochelari negri – nuvele (2017)
  • Jurnalul Aurorei Serafim – roman (2018)
  • Moața, Creața și Grasu la bal – povești pentru copii (2017)
  • O javră, un câine și un copil – poveste în versuri pentru copii (2018)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.